A Blink of the Screen – Terry Pratchett

91qhvqvk5fl

Aceasta este o carte pe care nu cred ca o avem in Romania, din pacate. Eu am imprumutat-o de la biblioteca facultatii si m-am bucurat de ea nemaipomenit de mult.

Este vorba despre A blink of the Screen de Terry Pratchett (acel scriitor care a modelat copilariile multor oameni cu serii de carti precum Lumea Disc, Croniciile Lumii de Margine,  Doar tu poti salva omenirea, etc.) El este probabil unul dintre cei mai inventivi autori pe care i-am citit, reusind sa creeze cu o usurinta nemaipomenita cadre foarte vaste a unor lumi foarte ciudate, fantastice, formate din 100% imaginatie. Usurinta cu care reuseste sa creeze toate acestea mi-a fost dovedinta in cartea de fata, carte care contine o multime de scurte povestiri si schite marunte adunate de-a lungul timpului de catre autor. Pe cat de marunte sunt povestiriile, pe atat de mult au puterea de a te acapara in lumea din interiorul lor.

Aceasta este cartea nemaipomenita pentru oamenii care nu au timp de citit, dar cauta sa evadeze in lumi diferite. Este o carte pentru oameni visatori, care inca au puterea de a privi viata cu ochi de copii. Este pentru cei ce se bucura de basmele ciudate care iti pun imaginatia la incercare.

Prima povestire din carte este numita „The Hades Business” a fost scrisa in 1963 (la varsta autorului de 15 ani). A fost primul lucru scris de Terry Pratchett care a ajuns public, pornind drept o tema la engleza si ajungand in revista scolii. Povestile se continua in ordine cronologica (1964-1965-1968…) pana la lucruri scrise in 2009 ( The Ankh-Morpork Football Association Hall of Fame Playing Cards). Se poate observa cum evolueaza modul de scriere, povestiile, personajele odata cu experienta autorului. Este o carte incredibila pentru fanii acestui om care, cred eu, nu sunt deloc neinsemnati in numar.

Toate povestiile din aceasta carte, totusi, sunt „Non Discoworld stories” – Povesti care nu au legatura cu Lumea Disc. Asta inseamna ca oricine se poate bucura de aceasta lectura, chiar daca nu a citit 39 de volume din seria principala „Lumea Disc” care l-au facut pe acest scriitor intr-atat de faimos si indragit.

Interesant este ca povestiile lui nu pornesc din realitate, asa cum se intampla in faimoasele cazuri prezentate de Lewis Carroll sau J.K.Rowling. El creaza lumi alternative, fantastice, pornind de la nimic, asa cum se intampla in romanele lui Tolkien. De la inceput te aflii intr-o lume pe care doar incerci sa o dibuiesti. Aici intervine maiestria autorului: cazurile in care poti intelege o intreaga noua lume de la primele randuri. Pot spune, legat de acest lucru, ca Terry Pratchett este un maestru.

Nu are sens sa va descriu ceva din carte. Sunt in jur de 30 de povesti intr-o carte de 300 de pagini, la care s-au adaugat niste poze extraordinare, pe foaie lucioasa, cu ilustratii precam majoritatea cartilor acestui autor ne-au obisnuit.

O recomand oricui, in special oamenilor obositi de rutina, care vor sa evadeze in ceva diferit, ceva frumos, ceva care sa ii faca sa viseze cu ochii deschisi la noi lumi si noi aventuri, precum un copil entuziast.

 

Anunțuri

Minunata Familie Marvel – In curand

22491618_10214245781795437_3739784364495736811_nVa mai amintiti voi de cartea „Inventia lui Hugo Cabret”? Da, acea carte extrem de groasa si de grea, plina de desene superbe, complimentate cu niste text care sa creeze un narativ, care iti lasa senzatia ca te uiti la un film in interiorul unei carti? In curand, editura Corint va lansa in colectia Leda Edge romanul intitulat „Minunata Familie Marvel”, de acelasi autor.

Minunata familie Marvel este un roman incredibil de frumos, care combină o poveste în imagini (care acoperă aproape 400 de pagini) și o poveste în cuvinte care, la început, pare să nu aibă nicio legătură cu povestea transmisă cu ajutorul desenelor alb-negru. Povestea în imagini începe în 1766 și redă istoria unei familii de actori. Povestea în cuvinte începe în 1990 și vorbește despre iubire și familia cea adevărată care s-ar putea să nu fie, nicidecum, formată din rudele de sânge. Cele două se întrepătrund, se contopesc, devenind hronicul unei case unice, într-o carte ca o bijuterie care poartă marca inconfundabilului Brian Selznick și pe care Editura Corint are deosebita plăcere să le-o ofere cititorilor săi, adolescenți, tineri și mai puțin tineri, deopotrivă, în colecția LEDA EDGE coordonată de Shauki Al-Ghareeb.

Pe cand eram o opera de arta – Eric Emmanuel Schmitt

978-973-689-484-8Aceasta carte mi-a indus o stare ciudata de la inceputul pana la finalul ei. De altfel, cred ca tocmai acesta a fost scopul cartii. Cu toate acestea, desi sunt o mare fana a cartilor lui Schmitt, mie personal nu mi-a prea placut.

Cartea incepe cu un om care este intrerupt din ceea ce voia sa faca: suicid. Un om, privindu-l cum isi ia avant pentru a sari de pe stanca, il roaga fix in acel moment sa ii acorde 24 de ore, si astfel va vedea ca viata sa va prinde sens. Acest „binefacator” il ia pe sinucigas la el acasa, pentru a il transforma in alt om. Si reuseste sa o faca, chiar daca lucrul in care s-a transformat nu este tocmai uman.

Romanul acesta a reusit sa imi puna imaginatia la incercare cu o multime de elemente. Atunci cand citeam aceasta carte eram nevoita sa ma opresc putin din ca sa pot sa creez diverse imagini la mine in minte, si abia apoi continuam. Este ciudatel, deoarece cartea este plina de descrieri, si in acelasi timp, tot iti lasa tie posibilitatea de a alege cum vrei sa intelegi actiunea.

Spre deosebire de celelalte carti pe care le-am citit de la acest autor, pot spune ca pentru aceasta am tras putin de mine ca sa o termin. A fost diferita, a tratat subiecte diferite (pierderea indentitatii personale, a naturii umane, denigrarea conceptelor artistice, etc), dar nu a fost o carte dificila in vreun fel. In schimb, nu am avut acel fior citind ultimele pagini ale cartii, asa cum mi se intampla cu celelalte carti ale autorului.

 

 

Domnul Ibrahim si Florile din Coran

M-am indragostit. Spun ca m-am indragostit deoarece dragostea este una dintre putinele stari care ma poate transporta printr-o varietate atat de complexa de sentimente. Nu m-am indragostit de un om, de un personaj sau de o carte, ci de modul de scriere al lui Eric-Emmanuel Schmitt. Aceasta nu este singura carte pe care am citit-o de la el. Prima pe care am citit-o a fost Oscar si Tanti Roz pe care am indragit-o foarte mult. Am luat apoi de la o biblioteca de langa liceul meu cartea „Concert in Memoria unui Inger”, carte pe care vi-o recomand cu caldura, clasandu-se intre favoritele mele. Am continuat sa imprumut carti ale acestui autor si, dupa ce am mai citit si Visatoarea din Ostende, pur si simplu m-am enervat. De ce? Pentru ca trebuia sa imi scriu deoparte toate citatele care imi placeau si nu puteam sa le subliniez pe carte, asa ca am comandat toate cartile lui Schmitt pe care Elefant le avea pe stoc. Astfel am ajuns sa citesc Domnul Ibrahim si Florile din Coran.

Citește în continuare „Domnul Ibrahim si Florile din Coran”

Zoella si Girl Online

Zoella… Una dintre Youtuberitele mele preferate. Make-up guru, vloggerita super talentata… Cum sa nu iti placa? Girl Online? Acesta este titlul cartii ei care, dupa cum probabil stiti deja, a fost lansata in Romania la editura Epica. Nu am citit-o inca si mi-as dori foarte mult sa fac asta, dar pana atunci… o sa va las aici synopsisul sa va interesati!

Sub numele de Girl Online, Penny scrie pe blog despre cele mai ascunse sentimente ale ei, despre prietenie, băieți, familia ei țicnită și despre atacurile de panică ce începuseră să-i domine viața. Când lucrurile încep să se înrăutățească, familia ei o ia pe sus și o duce la New York, unde îl întâlnește pe Noah, un tânăr american chipeș care cântă la chitară. Fără de veste, Penny se îndrăgostește și surprinde fiecare clipă a trăirilor ei în cuvintele scrise pe blog.
Dar Noah are și el un secret. Unul ce amenință să-i distrugă lui Penny anonimatul și cea mai strânsă relație de prietenie… pentru totdeauna.

Zoe Sugg, mai cunoscută sub numele de Zoella, este o tânără vlogger de douăzeci și patru de ani, din Brighton, Marea Britanie. Vlogul său în care prezintă sfaturi de frumusețe, modă și stil de viață are milioane de abonați pe YouTube și un număr chiar mai mare de vizualizări lunare. În 2011 a câștigat premiul Cosmopolitan Blog pentru Cel mai bun vlog de frumusețe, iar în anul următor a câștigat premiul pentru Cel mai bun Beauty Vlogger. Zoe a câștigat în 2011 și premiul pentru Cel mai bun vlogger britanic la Teen Awards organizate de Radio 1, în 2014 premiul pentru Cel mai apreciat vlogger din Marea Britanie oferit de Nickelodeon Kids’ Choice Award și tot în 2014 a fost numită Vedeta Internetului pentru Modă și Frumusețe la Teen Choice Awards.

In strainatate a aparut si volumul al doilea: Zoella On Tour. Daca cunoasteti engleza bine, puteti comanda cartea de pe Book Depository. Transportul este gratuit oriunde in lume si dureaza undeva la doua saptamani sa ajunga (imi amintesc ca mi-am comandat la un moment dat niste carti din seria Harry Potter de aici 🙂 )

De asemenea, daca sunteti interesati, mai jos este videoclipul ei in care prezinta cum este tiparita cartea. Este foarte interesant! Iar AICI se afla canalul ei. Mie imi place foarte mult. Voi ce parere aveti?

Poscrisii de S.E.Hinton

Cum ar arata lumea daca societatea ar fi impartita in doua: lumea celor de bani gata, si lumea celor de clasa inferioara, lipsiti de bani, nevoiti sa fure si vanati ca niste animale de cei de sus? De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, lumea arata deja ceva in felul acesta. Proscrisii este o carte scrisa de S.E.Hinton pe cand acesta avea numai 15 ani. A reusit sa vada dincolo de fatada sociala si a scris o carte foarte descriptiva a vremurilor in care traim intr-un mod simplist, simpatic si deloc naiv.

Cartea introduce doua clase sociale: Socii (aia mari si tari) si Unsurosii (hoti, lipsiti de bani, cu prea mult gel in par). Intre acestia a existat mereu o rivalitate care a dus mereu la batai de strada destul de mari. Lucrurile o iau insa cu totul razna in momentul in care un Unsuros, pe numele sau Ponyboy, ucide un Soc intr-o incercare de autoaparare. Pentru a nu fi prins de politie fuge impreuna cu prietenul sau departe, la o biserica parasita undeva in pustietate. Cautati de politie, acestia vor da de o gramada de necazuri in incercarea lor de a scapa.

Cu un sfarsit impresionant si o poveste originala, cartea aceasta a reusit sa ma prinda in mrejele sale de la prima pagina. Am citit-o pe nerasuflate, neluandu-mi mai mult de doua zile sa o termin. Personajele foarte bine conturate si povestea foarte bine pusa la punct nu sunt altceva decat dovada unei carti foarte bune si a unui autor foarte iscusit. O recomand oricui dornic de niste actiune sau putin timp de gandire, fie el copil sau adult, aceasta carte este una pentru toata lumea, citindu-se diferit odata cu varsta.

Febra Neagră – Karen Marie Moning

Dacă ar fi să descriu acest roman printr-un cuvânt, acel cuvânt ar fi „haotic”. De ce? Cartea a fost plină de acţiune şi suspans, dar ori personajele sunt ciudat structurate, ori povestea curge pe lângă ei. Într-un fel nu puteau ţine pasul cu povestea. Mac, protagonista, este practic o păpuşă Barbie aruncată într-o lume a monştrilor şi umbrelor care vor să o omoare. Iar ea este pur şi simplu mult prea încăpăţânată ca să poată concepe asemenea grozăvii. Deşi povestea mi se pare într-o foarte mare măsură interesantă deoarece autoarea se leagă de mitologia celtică şi o împleteşte cu propria ei fantezie într-un mod destul de natural, pot să zic numai că rezultatul a fost unul foarte clişeic. Acum, spuneţi-mi voi dacă greşesc: personajul feminin ideal, neştiutoare faţă de existenţa unei întregi rase care trăia printre noi, pe care doar cei ca ea o putea percepe, este devastat când întreaga ei viaţă se întoarce cu susul în jos şi parcă nimic nu mai are sens pentru ea. Dintr-un snobism fantastic, fiţă şi imprudenţă, ajunge să fie nevoită să îşi poarte de grijă… iar la jumătatea romanului, ea continuă încă să nu creadă în ceea ce era evident pentru că se ţinea cu dinţii de vechea ei viaţă. Nu aş spune despre acesta că este un punct slab, dar de aici este senzaţia aceea de total haotism din carte. Cred că s-ar fi potrivit mai bine un personaj stăpân pe sine, care să ştie care îi este „misiunea”, şi să nu fie pur şi simplu o copilă aruncatră într-un avalgam de întâmplări, fară ca ea să nu poată face nimic în privinţa asta. Deci, aş putea spune cu mâna pe inimă: povestea este bestială, personajul principal mi s-a părut oribil.

Ei bineee… cred că i-am năucit puţin pe cei care nu au citit cartea. Ca să vă spun pe scurt, în carte este vorba despre Mac care îşi pierde sora care a plecat in Dublin, Irlanda ca să studieze. Când spun pierdută, mă refer la faptul că a fost ucisă. Mac se duce după sora ei ca să ajute la anchetă şi să o răzbune, dar, în schimb, este aruncată într-o lume despre a cărei existenţă nu ar fi vrut să ştie.

Ar fi mutle de spus despre aceasă carte. Povestea a fost ok, singura mea obiecţie este că a fost parcă lăsată să se dezvolte de la sine. Mi-a plăcut foarte mult faptul că nu a fost nimic de umplutură, şi a fost plină de acţiune alertă. Mi-au plăcut mult ideile care au stat la baza romanului. Mi-a plăcut mult, de asemenea, şi imaginaţia scriitoarei, aruncându-se într-o poveste pe care nu mulţi ar fi avut curajul să o scrie, pentru că ar fi putut fi respinsă, însă nu a fost. Dark fantasy… hmm… okay! Cuvintele acestea mă duc cu gândul la un horror… Şi ce pot zice, până la jumătate măcar, chiar a fost destul de horror. Poate şi mai departe de jumătate… ei bine, am stat trează până la 5 dimineaţa ca să o termin de citit.

O recomand. Deşi are minusurile sale, sunt lucruri minore, iar, per total, chiar o recomand. Daaar… vi-o recomand numai dacă ştiţi engleză ca lumea, pentru că mai urmează şi alte volume care încă nu au fost traduse… Este okay, book depository are transport gratuit 😀 Ei bine… Spor la citit!

Experiment – Veronica Roth

În oraş sunt crize mari. Urmează a se face revoluţii. Locuitorii oraşului află un secret, iar o parte din ei decid să plece din oraş, urmând să afle o grămadă de secrete noi, viețile tuturor urmând a fi schimbate.

O să o spun pe şleau: senzaţia pe care am avut-o citind această carte este fix senzaţia pe care am avut-o citind al doilea ciclu din Jurnalele Vampirilor, iar acesta nu este un compliment. Mi s-a părut totul ca fiind de umplutură, idei venite brusc, pe loc, negandite, uneori atât de naive în contrast cu primele două volume încât pur şi simplu nu am putut termina cartea… Ceea ce este trist, considerând că primul volum a fost unul dintre preferatele mele. Sunt într-atât de multe aspecte care m-au dezamăgit încât îmi este şi aiurea să le scriu pe toate, aşa că voi trece repede peste ele cu cele mai pregnante:

  • În primul rând nu mi-a plăcut faptul că brusc, s-a schimbat modul narativ. În primele două volume se nara subiectiv din perspectiva lui Tris… Acum ghici ce s-a gândit autoarea: dacă Tris şi-a făcut iubit, cum ar fi dacă aş contura mai bine şi sentimentele lui, modificând, în mijlocul seriei, structura romanului?! Ei bine, poate exagerez aici deoarece autoarea a avut un motiv pentru a face astfel, dar asta îmi arată numai că ideile au fost neconturate şi venite pe loc.

În momentul în care s-a schimbat modul narativ, o parte din personaje şi-au pierdut conturul, ca să spun aşa… Tobias, care era un tip super dur, cu gândire logică, acum pare a fi un copil cu nu prea multă voinţă, la mâna tuturor, condus de sentimente, ci nu de logică sau necesităţi (să nu uităm că vorbim despre unul dintre liderii neînfricaţiilor).

Relaţia dintre Tris şi Tobias intervine brusc în prim plan, problemele societăţii, revoltele, bătăliile sau pierderile căzând brusc pe planul secund, totul fiind văzut prin prisma relaţiei lor, şi modul în care acest lucru îi afectează pe ei. Eu, din câte ştiam, vroiam să citesc o distopie, nu o poveste de dragoste din timpul unui război oarecare. Aceasta este marea problemă a mea în legătură cu romanul: în momentul în care Roth a început să scrie din perspectiva a două personaje, nu s-a mai putut concentra pe poveste. Acest mod narativ a fost foarte okay pentru romanele de tipul Chimie Perfectă sau Fior, dar aici este total fără noimă.

  • În al doilea rând mi-a displăcut povestea. Cum am spus mai devreme, este de umplutură. Sunt consumate o grămadă de pagini în care pur şi simplu nu se petrece nimic… În timp ce volumele anterioare erau alerte, acum toate personajele stau pe tuşă şi îşi plâng de milă în mai bine de 200 de pagini. Da, probabil unii dintre voi mă veţi contrazice. Veţi spune că da, au fost întâmplări şi evenimente de-a lungul lecturii dar degeaba se întâmplă ceva acum dacă pregătirea acelui ceva are o lungime de 50 de pagini, repercursiunile alte 50, dar acţiunea în sine constând într-o singură pagină. Toată cartea mi s-a părut scrisă în grabă, mi-a fost greu să o urmăresc, şi pur şi simplu m-a plictisit.
  • Un alt aspect neplăcut este că e previzibilă. Mai mult decât previzibilă, este foarte naivă. E ca şi cum un om modern l-ar urmări pe Newton căzundu-i un măr în cap, tu ştiind deja ce este gravitaţia. Nu vă voi da detalii pentru că ar însemna să vă dau spoiler, şi nu asta urmăresc.

Părţi pozitive ar fi şi ele, dar le-aş fi luat în considerare numai dacă nu aş fi citit volumele anterioare, care sunt cu mult superioare.

În concluzie, mă simt pur şi simplu dezamăgită de o serie care începuse extrem de promiţător… Şi cu toate acestea, nu vă spun să nu o citiţi. V-aş fi spus asta dacă nu ar fi făcut parte dintr-o serie foarte interesantă. Aceasta este doar părerea mea personală şi, dacă aveţi păreri diferite, sunteţi liberi să le discutaţi în comentarii. Chiar sunt curioasă şi de părerile voastre.

Insurgent – Recenzie

Insurgent este al doilea volum din seria Divergent, scrisa de Veronica Roth si tot ce pot spune despre aceasta carte este ca a fost o lectura absulot bestiala! Nu stiu de ce am facut o pauza atât de lunga între citirea primului volum si continuari, dar tot ce stiu este ca regret ca nu le-am citit continuu. Lumea distopica creata de autoare este nu numai una plina de pericole si mister, ci si una realista care capteaza cititorul de la primul rand.

In primul volum am luat parte, alaturi de Tris la testul de aptitudini, la initierea neinfricatilor si la tot ce a urmat dupa. Acum, ca apele s-au linistit, ne vom intalni cu personaje noi, unele mai placute, altele mai putin placute, vom lua parte la tradari si conspiratii si… fara sa vrea, Tris, alaturi de Tobias, joaca un rol destul de important in toate acestea. Nu voi spune mai mult de atatea pentru ca nu-mi prea sta in fire si vreau sa va las pe voi sa savurati povestea.

Ce mi-a placut mie foarte mult la aceasta carte a fost stilul alert in combinatie cu intorsaturile de situatie. Desi acestea sunt cele mai… frustrante aspecte ale cartilor cu suspans… sunt in acelasi timp si cel mai atragatoare. Este o serie pe care o recomand tuturor desi, cu parere de rau am vazut ca sunt multi oameni care nu-i dau atentie pentru ca o catalogheaza precum o carte de consum scrisa numai pentru a fi vanduta sau pur si simplu „carte de adolescenti”. Nu este adevarat. Amploarea luata pe piata de aceasta serie nu se datoreaza strategiei de marketing, ci in totalitate cartii si lecturii oferite. Eu una o recomand tuturor cu cel mai mare drag!

Recenzie – Sub aceeaşi stea

Mulţi dintre voi ştiţi deja despre ce este vorba în această carte şi probabil deja a-ţi citit-o. Este o carte uşoară, plăcută, impresionantă şi tristă. Este diferită de alte cărţi YA citite şi, ceea ce mi-a plăcut, este că a fost plină de elemente originale… şi răsturnări de situaţie. Însă, şi probabil mulţi dintre voi mă vor condamna pentru asta, nu m-a impresionat prea mult… Pun acest lucru pe seama faptului că probabil ştiam de dinainte ce urma să se întâmple. De asemenea, farmecul i-a pierit şi mai mult din cauza perioadei aglomerate în care am citit-o, reuşid să o termin abia într-o lună. Cu toate acestea, deşi a fost ceva ce se încadreaza mult înafara stilului meu preferat, mi-a plăcut.

Povestea este una realistă, ceva ce se poate întâmpla chiar în momentul acesta undeva în lume. Este vorba despre o fată, Hazel Grace, care suferă de cancer pulmonar. Participand la un grup cu mai mulţi oameni în situaţia ei, ea îl întâlneşte pe Augustul Waters, un băiat care reuşeşte să îi aducă zâmbetul pe buze şi care îi arată că există lucruri pentru care merită să trăieşti. Acesta o ajută să îşi împlinească cel mai mare vis în viaţă şi o face cu adevărat fericită. Însă, uneori, sorţii sunt pur si simplu potrivnici.

Ceea ce îmi place cel mai mult, şi este de fapt lucrul după care o foarte mare din viaţă m-am ghidat, este conceptul de bază al acestei cărţi, şi anume „Fără suferinţă, cum ai putea ştii ce e bucuria?”. Este ceea ce dă sens vieţii mele şi dă un sens tuturor lucrurilor rele sau nedrepte întâmplate în viaţă în general. Eu obişnuiam să spun că fără suferinţă, fericirea nu există. Dar, de altfel, este acelaşi concept şi asta mi-a plăcut cel mai mult la carte, având în vedere că nu mulţi sunt cei care văd lumea aşa.

Să fiu sinceră, deşi nu sunt chiar cel mai mare fan al cărţii, pot să zic că şi mie mi-a schimbat niţel perspectiva asupra vieţii întru câtva. Sunt aceste citate care mi-au rămas inconştient în minte şi pe care le asociez cu viaţa mea, şi ajung să le gândesc în momente care nu au nicio legătură cu această carte.

“Ar fi un privilegiu să am inima frântă de tine.”

”Așa stă treaba cu durerea, cere să fie trăită.”

”- Hazel Grace, ești singura adolescentă din America pe care o cunosc și care preferă să citească poezie în loc s-o scrie. Asta îmi spune multe”

”Iubirea adevărată se naște în timpuri grele.”

”- De ce mă privești în felul ăsta?
– Deoarece ești frumoasă. Îmi face plăcere să privesc oameni frumoși și, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât să nu-mi interzic plăcerile mai simple ale vieții.”

”E o metaforă, înțelegi? Pui lucrul ucigător drept între dinți, dar nu-i dai puterea să-și înfăptuiască omorul.”

”Voi lupta pentru tine, voi găsi o modalitate să mai stau pe aici și să te enervez multă vreme.”

’’Unele infinităţi sunt mai mari decât altele.’’

Ultimele două sunt preferatele mele, deoarece… mi-am născut propriile amintiri cu acestea. Aşadar, aceasta este o carte care înseamnă destul de mult pentru mine şi abia aştept să mi-o cumpăr şi eu (mi-o împrumutase o prietenă când am citit-o) şi să o recitesc, dar aşa cum se cuvine, având timpul necesar.

John Green