Domnul Ibrahim si Florile din Coran

M-am indragostit. Spun ca m-am indragostit deoarece dragostea este una dintre putinele stari care ma poate transporta printr-o varietate atat de complexa de sentimente. Nu m-am indragostit de un om, de un personaj sau de o carte, ci de modul de scriere al lui Eric-Emmanuel Schmitt. Aceasta nu este singura carte pe care am citit-o de la el. Prima pe care am citit-o a fost Oscar si Tanti Roz pe care am indragit-o foarte mult. Am luat apoi de la o biblioteca de langa liceul meu cartea „Concert in Memoria unui Inger”, carte pe care vi-o recomand cu caldura, clasandu-se intre favoritele mele. Am continuat sa imprumut carti ale acestui autor si, dupa ce am mai citit si Visatoarea din Ostende, pur si simplu m-am enervat. De ce? Pentru ca trebuia sa imi scriu deoparte toate citatele care imi placeau si nu puteam sa le subliniez pe carte, asa ca am comandat toate cartile lui Schmitt pe care Elefant le avea pe stoc. Astfel am ajuns sa citesc Domnul Ibrahim si Florile din Coran.

Citește în continuare „Domnul Ibrahim si Florile din Coran”

Anunțuri

Zoella si Girl Online

Zoella… Una dintre Youtuberitele mele preferate. Make-up guru, vloggerita super talentata… Cum sa nu iti placa? Girl Online? Acesta este titlul cartii ei care, dupa cum probabil stiti deja, a fost lansata in Romania la editura Epica. Nu am citit-o inca si mi-as dori foarte mult sa fac asta, dar pana atunci… o sa va las aici synopsisul sa va interesati!

Sub numele de Girl Online, Penny scrie pe blog despre cele mai ascunse sentimente ale ei, despre prietenie, băieți, familia ei țicnită și despre atacurile de panică ce începuseră să-i domine viața. Când lucrurile încep să se înrăutățească, familia ei o ia pe sus și o duce la New York, unde îl întâlnește pe Noah, un tânăr american chipeș care cântă la chitară. Fără de veste, Penny se îndrăgostește și surprinde fiecare clipă a trăirilor ei în cuvintele scrise pe blog.
Dar Noah are și el un secret. Unul ce amenință să-i distrugă lui Penny anonimatul și cea mai strânsă relație de prietenie… pentru totdeauna.

Zoe Sugg, mai cunoscută sub numele de Zoella, este o tânără vlogger de douăzeci și patru de ani, din Brighton, Marea Britanie. Vlogul său în care prezintă sfaturi de frumusețe, modă și stil de viață are milioane de abonați pe YouTube și un număr chiar mai mare de vizualizări lunare. În 2011 a câștigat premiul Cosmopolitan Blog pentru Cel mai bun vlog de frumusețe, iar în anul următor a câștigat premiul pentru Cel mai bun Beauty Vlogger. Zoe a câștigat în 2011 și premiul pentru Cel mai bun vlogger britanic la Teen Awards organizate de Radio 1, în 2014 premiul pentru Cel mai apreciat vlogger din Marea Britanie oferit de Nickelodeon Kids’ Choice Award și tot în 2014 a fost numită Vedeta Internetului pentru Modă și Frumusețe la Teen Choice Awards.

In strainatate a aparut si volumul al doilea: Zoella On Tour. Daca cunoasteti engleza bine, puteti comanda cartea de pe Book Depository. Transportul este gratuit oriunde in lume si dureaza undeva la doua saptamani sa ajunga (imi amintesc ca mi-am comandat la un moment dat niste carti din seria Harry Potter de aici 🙂 )

De asemenea, daca sunteti interesati, mai jos este videoclipul ei in care prezinta cum este tiparita cartea. Este foarte interesant! Iar AICI se afla canalul ei. Mie imi place foarte mult. Voi ce parere aveti?

Poscrisii de S.E.Hinton

Cum ar arata lumea daca societatea ar fi impartita in doua: lumea celor de bani gata, si lumea celor de clasa inferioara, lipsiti de bani, nevoiti sa fure si vanati ca niste animale de cei de sus? De fapt, daca stau sa ma gandesc mai bine, lumea arata deja ceva in felul acesta. Proscrisii este o carte scrisa de S.E.Hinton pe cand acesta avea numai 15 ani. A reusit sa vada dincolo de fatada sociala si a scris o carte foarte descriptiva a vremurilor in care traim intr-un mod simplist, simpatic si deloc naiv.

Cartea introduce doua clase sociale: Socii (aia mari si tari) si Unsurosii (hoti, lipsiti de bani, cu prea mult gel in par). Intre acestia a existat mereu o rivalitate care a dus mereu la batai de strada destul de mari. Lucrurile o iau insa cu totul razna in momentul in care un Unsuros, pe numele sau Ponyboy, ucide un Soc intr-o incercare de autoaparare. Pentru a nu fi prins de politie fuge impreuna cu prietenul sau departe, la o biserica parasita undeva in pustietate. Cautati de politie, acestia vor da de o gramada de necazuri in incercarea lor de a scapa.

Cu un sfarsit impresionant si o poveste originala, cartea aceasta a reusit sa ma prinda in mrejele sale de la prima pagina. Am citit-o pe nerasuflate, neluandu-mi mai mult de doua zile sa o termin. Personajele foarte bine conturate si povestea foarte bine pusa la punct nu sunt altceva decat dovada unei carti foarte bune si a unui autor foarte iscusit. O recomand oricui dornic de niste actiune sau putin timp de gandire, fie el copil sau adult, aceasta carte este una pentru toata lumea, citindu-se diferit odata cu varsta.

Febra Neagră – Karen Marie Moning

Dacă ar fi să descriu acest roman printr-un cuvânt, acel cuvânt ar fi „haotic”. De ce? Cartea a fost plină de acţiune şi suspans, dar ori personajele sunt ciudat structurate, ori povestea curge pe lângă ei. Într-un fel nu puteau ţine pasul cu povestea. Mac, protagonista, este practic o păpuşă Barbie aruncată într-o lume a monştrilor şi umbrelor care vor să o omoare. Iar ea este pur şi simplu mult prea încăpăţânată ca să poată concepe asemenea grozăvii. Deşi povestea mi se pare într-o foarte mare măsură interesantă deoarece autoarea se leagă de mitologia celtică şi o împleteşte cu propria ei fantezie într-un mod destul de natural, pot să zic numai că rezultatul a fost unul foarte clişeic. Acum, spuneţi-mi voi dacă greşesc: personajul feminin ideal, neştiutoare faţă de existenţa unei întregi rase care trăia printre noi, pe care doar cei ca ea o putea percepe, este devastat când întreaga ei viaţă se întoarce cu susul în jos şi parcă nimic nu mai are sens pentru ea. Dintr-un snobism fantastic, fiţă şi imprudenţă, ajunge să fie nevoită să îşi poarte de grijă… iar la jumătatea romanului, ea continuă încă să nu creadă în ceea ce era evident pentru că se ţinea cu dinţii de vechea ei viaţă. Nu aş spune despre acesta că este un punct slab, dar de aici este senzaţia aceea de total haotism din carte. Cred că s-ar fi potrivit mai bine un personaj stăpân pe sine, care să ştie care îi este „misiunea”, şi să nu fie pur şi simplu o copilă aruncatră într-un avalgam de întâmplări, fară ca ea să nu poată face nimic în privinţa asta. Deci, aş putea spune cu mâna pe inimă: povestea este bestială, personajul principal mi s-a părut oribil.

Ei bineee… cred că i-am năucit puţin pe cei care nu au citit cartea. Ca să vă spun pe scurt, în carte este vorba despre Mac care îşi pierde sora care a plecat in Dublin, Irlanda ca să studieze. Când spun pierdută, mă refer la faptul că a fost ucisă. Mac se duce după sora ei ca să ajute la anchetă şi să o răzbune, dar, în schimb, este aruncată într-o lume despre a cărei existenţă nu ar fi vrut să ştie.

Ar fi mutle de spus despre aceasă carte. Povestea a fost ok, singura mea obiecţie este că a fost parcă lăsată să se dezvolte de la sine. Mi-a plăcut foarte mult faptul că nu a fost nimic de umplutură, şi a fost plină de acţiune alertă. Mi-au plăcut mult ideile care au stat la baza romanului. Mi-a plăcut mult, de asemenea, şi imaginaţia scriitoarei, aruncându-se într-o poveste pe care nu mulţi ar fi avut curajul să o scrie, pentru că ar fi putut fi respinsă, însă nu a fost. Dark fantasy… hmm… okay! Cuvintele acestea mă duc cu gândul la un horror… Şi ce pot zice, până la jumătate măcar, chiar a fost destul de horror. Poate şi mai departe de jumătate… ei bine, am stat trează până la 5 dimineaţa ca să o termin de citit.

O recomand. Deşi are minusurile sale, sunt lucruri minore, iar, per total, chiar o recomand. Daaar… vi-o recomand numai dacă ştiţi engleză ca lumea, pentru că mai urmează şi alte volume care încă nu au fost traduse… Este okay, book depository are transport gratuit 😀 Ei bine… Spor la citit!

Experiment – Veronica Roth

În oraş sunt crize mari. Urmează a se face revoluţii. Locuitorii oraşului află un secret, iar o parte din ei decid să plece din oraş, urmând să afle o grămadă de secrete noi, viețile tuturor urmând a fi schimbate.

O să o spun pe şleau: senzaţia pe care am avut-o citind această carte este fix senzaţia pe care am avut-o citind al doilea ciclu din Jurnalele Vampirilor, iar acesta nu este un compliment. Mi s-a părut totul ca fiind de umplutură, idei venite brusc, pe loc, negandite, uneori atât de naive în contrast cu primele două volume încât pur şi simplu nu am putut termina cartea… Ceea ce este trist, considerând că primul volum a fost unul dintre preferatele mele. Sunt într-atât de multe aspecte care m-au dezamăgit încât îmi este şi aiurea să le scriu pe toate, aşa că voi trece repede peste ele cu cele mai pregnante:

  • În primul rând nu mi-a plăcut faptul că brusc, s-a schimbat modul narativ. În primele două volume se nara subiectiv din perspectiva lui Tris… Acum ghici ce s-a gândit autoarea: dacă Tris şi-a făcut iubit, cum ar fi dacă aş contura mai bine şi sentimentele lui, modificând, în mijlocul seriei, structura romanului?! Ei bine, poate exagerez aici deoarece autoarea a avut un motiv pentru a face astfel, dar asta îmi arată numai că ideile au fost neconturate şi venite pe loc.

În momentul în care s-a schimbat modul narativ, o parte din personaje şi-au pierdut conturul, ca să spun aşa… Tobias, care era un tip super dur, cu gândire logică, acum pare a fi un copil cu nu prea multă voinţă, la mâna tuturor, condus de sentimente, ci nu de logică sau necesităţi (să nu uităm că vorbim despre unul dintre liderii neînfricaţiilor).

Relaţia dintre Tris şi Tobias intervine brusc în prim plan, problemele societăţii, revoltele, bătăliile sau pierderile căzând brusc pe planul secund, totul fiind văzut prin prisma relaţiei lor, şi modul în care acest lucru îi afectează pe ei. Eu, din câte ştiam, vroiam să citesc o distopie, nu o poveste de dragoste din timpul unui război oarecare. Aceasta este marea problemă a mea în legătură cu romanul: în momentul în care Roth a început să scrie din perspectiva a două personaje, nu s-a mai putut concentra pe poveste. Acest mod narativ a fost foarte okay pentru romanele de tipul Chimie Perfectă sau Fior, dar aici este total fără noimă.

  • În al doilea rând mi-a displăcut povestea. Cum am spus mai devreme, este de umplutură. Sunt consumate o grămadă de pagini în care pur şi simplu nu se petrece nimic… În timp ce volumele anterioare erau alerte, acum toate personajele stau pe tuşă şi îşi plâng de milă în mai bine de 200 de pagini. Da, probabil unii dintre voi mă veţi contrazice. Veţi spune că da, au fost întâmplări şi evenimente de-a lungul lecturii dar degeaba se întâmplă ceva acum dacă pregătirea acelui ceva are o lungime de 50 de pagini, repercursiunile alte 50, dar acţiunea în sine constând într-o singură pagină. Toată cartea mi s-a părut scrisă în grabă, mi-a fost greu să o urmăresc, şi pur şi simplu m-a plictisit.
  • Un alt aspect neplăcut este că e previzibilă. Mai mult decât previzibilă, este foarte naivă. E ca şi cum un om modern l-ar urmări pe Newton căzundu-i un măr în cap, tu ştiind deja ce este gravitaţia. Nu vă voi da detalii pentru că ar însemna să vă dau spoiler, şi nu asta urmăresc.

Părţi pozitive ar fi şi ele, dar le-aş fi luat în considerare numai dacă nu aş fi citit volumele anterioare, care sunt cu mult superioare.

În concluzie, mă simt pur şi simplu dezamăgită de o serie care începuse extrem de promiţător… Şi cu toate acestea, nu vă spun să nu o citiţi. V-aş fi spus asta dacă nu ar fi făcut parte dintr-o serie foarte interesantă. Aceasta este doar părerea mea personală şi, dacă aveţi păreri diferite, sunteţi liberi să le discutaţi în comentarii. Chiar sunt curioasă şi de părerile voastre.

Insurgent – Recenzie

Insurgent este al doilea volum din seria Divergent, scrisa de Veronica Roth si tot ce pot spune despre aceasta carte este ca a fost o lectura absulot bestiala! Nu stiu de ce am facut o pauza atât de lunga între citirea primului volum si continuari, dar tot ce stiu este ca regret ca nu le-am citit continuu. Lumea distopica creata de autoare este nu numai una plina de pericole si mister, ci si una realista care capteaza cititorul de la primul rand.

In primul volum am luat parte, alaturi de Tris la testul de aptitudini, la initierea neinfricatilor si la tot ce a urmat dupa. Acum, ca apele s-au linistit, ne vom intalni cu personaje noi, unele mai placute, altele mai putin placute, vom lua parte la tradari si conspiratii si… fara sa vrea, Tris, alaturi de Tobias, joaca un rol destul de important in toate acestea. Nu voi spune mai mult de atatea pentru ca nu-mi prea sta in fire si vreau sa va las pe voi sa savurati povestea.

Ce mi-a placut mie foarte mult la aceasta carte a fost stilul alert in combinatie cu intorsaturile de situatie. Desi acestea sunt cele mai… frustrante aspecte ale cartilor cu suspans… sunt in acelasi timp si cel mai atragatoare. Este o serie pe care o recomand tuturor desi, cu parere de rau am vazut ca sunt multi oameni care nu-i dau atentie pentru ca o catalogheaza precum o carte de consum scrisa numai pentru a fi vanduta sau pur si simplu „carte de adolescenti”. Nu este adevarat. Amploarea luata pe piata de aceasta serie nu se datoreaza strategiei de marketing, ci in totalitate cartii si lecturii oferite. Eu una o recomand tuturor cu cel mai mare drag!

Recenzie – Sub aceeaşi stea

Mulţi dintre voi ştiţi deja despre ce este vorba în această carte şi probabil deja a-ţi citit-o. Este o carte uşoară, plăcută, impresionantă şi tristă. Este diferită de alte cărţi YA citite şi, ceea ce mi-a plăcut, este că a fost plină de elemente originale… şi răsturnări de situaţie. Însă, şi probabil mulţi dintre voi mă vor condamna pentru asta, nu m-a impresionat prea mult… Pun acest lucru pe seama faptului că probabil ştiam de dinainte ce urma să se întâmple. De asemenea, farmecul i-a pierit şi mai mult din cauza perioadei aglomerate în care am citit-o, reuşid să o termin abia într-o lună. Cu toate acestea, deşi a fost ceva ce se încadreaza mult înafara stilului meu preferat, mi-a plăcut.

Povestea este una realistă, ceva ce se poate întâmpla chiar în momentul acesta undeva în lume. Este vorba despre o fată, Hazel Grace, care suferă de cancer pulmonar. Participand la un grup cu mai mulţi oameni în situaţia ei, ea îl întâlneşte pe Augustul Waters, un băiat care reuşeşte să îi aducă zâmbetul pe buze şi care îi arată că există lucruri pentru care merită să trăieşti. Acesta o ajută să îşi împlinească cel mai mare vis în viaţă şi o face cu adevărat fericită. Însă, uneori, sorţii sunt pur si simplu potrivnici.

Ceea ce îmi place cel mai mult, şi este de fapt lucrul după care o foarte mare din viaţă m-am ghidat, este conceptul de bază al acestei cărţi, şi anume „Fără suferinţă, cum ai putea ştii ce e bucuria?”. Este ceea ce dă sens vieţii mele şi dă un sens tuturor lucrurilor rele sau nedrepte întâmplate în viaţă în general. Eu obişnuiam să spun că fără suferinţă, fericirea nu există. Dar, de altfel, este acelaşi concept şi asta mi-a plăcut cel mai mult la carte, având în vedere că nu mulţi sunt cei care văd lumea aşa.

Să fiu sinceră, deşi nu sunt chiar cel mai mare fan al cărţii, pot să zic că şi mie mi-a schimbat niţel perspectiva asupra vieţii întru câtva. Sunt aceste citate care mi-au rămas inconştient în minte şi pe care le asociez cu viaţa mea, şi ajung să le gândesc în momente care nu au nicio legătură cu această carte.

“Ar fi un privilegiu să am inima frântă de tine.”

”Așa stă treaba cu durerea, cere să fie trăită.”

”- Hazel Grace, ești singura adolescentă din America pe care o cunosc și care preferă să citească poezie în loc s-o scrie. Asta îmi spune multe”

”Iubirea adevărată se naște în timpuri grele.”

”- De ce mă privești în felul ăsta?
– Deoarece ești frumoasă. Îmi face plăcere să privesc oameni frumoși și, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât să nu-mi interzic plăcerile mai simple ale vieții.”

”E o metaforă, înțelegi? Pui lucrul ucigător drept între dinți, dar nu-i dai puterea să-și înfăptuiască omorul.”

”Voi lupta pentru tine, voi găsi o modalitate să mai stau pe aici și să te enervez multă vreme.”

’’Unele infinităţi sunt mai mari decât altele.’’

Ultimele două sunt preferatele mele, deoarece… mi-am născut propriile amintiri cu acestea. Aşadar, aceasta este o carte care înseamnă destul de mult pentru mine şi abia aştept să mi-o cumpăr şi eu (mi-o împrumutase o prietenă când am citit-o) şi să o recitesc, dar aşa cum se cuvine, având timpul necesar.

John Green

Mitago

Si uite ca intr-un final am mai terminat o carte… Oh, dar hey, nu-i asa ca atunci cand spun carte, tu, undeva in subconstientul tau, te gandesti la legende? La Arthur si cavalerii mesei rotunde, la Robin Hood si tot asa? Ei bine, cum ar fi daca aceste personaje din marile legende si povestiri ar prinde viata? Probabil ca ar fi mortal. Si fix despre asta ne vorbeste cartea Mitago…

Este sfarsitul Razboilui Mondial. Doi frati se revad dupa mult, mult timp. Doar ca se pare ca unul dintre frati se baga pe unde nu ii fierbe oala si se adanceste intr-o padure in care forme Mitago pot lua fiinta oricand din subconstientul oricui intra in padure si reuseste sa treaca de campul de forta energetica impus de aceasta. Poate parea complicat dar pe parcursul cartii vei intelege fiecare idee cu destul de mare usurinta. Desi ritmul este destul de incet, actiunea penduland putintel sacadata pana la un anumit moment (dupa parerea mea) , cartea aceasta te poate fura de la prima pagina. Vei calatori impreuna de personaje in padurea Ryhope infruntand alaturi de ei situatile primejdioase deopotriva cu momentele frumoase.

In putine carti mai gasesti atat de bine combinate stiinta, fantezia si mitul. Trebuie de asemenea apreciate si intorsaturile de situatie. De asemenea, autorul, prin maiestria lui, te poate face in doua secunde sa prinzi drag de un personaj ca apoi sa te simti la fel de tradat de el ca si cum ai fi parte din actiune.

Ei bine, sunt multe aspecte ale cartii acesteia despre care as putea discuta aici. Dar mai bine va las pe voi sa descoperiti singuri.

Pistolarul – Stephen King

Stau aici, holbandu-ma la pagina alba de internet din fata mea nestind ce sa scriu, crantanind un chips cu branza, si intrebandu-ma cate lumi mai exista inafara de aceasta, itrebandu-ma ce se alfa in spatele copertinei negre a mortii: poate ca moarte este doar o iluzie, doar un mod de a calatori intre mai multe lumi. Oare exista mai multe universuri? Si daca da, cate? Daca universul este infinit, cum ar fi sa existe o infinitate de infinite? Poate ca acesta chiar este un fapt adevarat… si daca este adevarat, poate acolo chiar exista o lume in care mutantii si demonii traiesc printre oameni, terorizandu-i. Sau poate nu este o alta lume ci doar un alt timp. Un timp mult in viitorul departat, unde un pistolar numit Roland incepu sa urmareasca un vrajitor, zis Omul in Negru, pentru a ajunge la Turn. Turnul ce putea controla timpul. Turnul ce avea puterea ka-ului. Si fugind sa prinda unul dintre cei mai mari vrajitori, nu face altceva decat sa dea peste tradatori si sa tradeze, la randul sau pentru a-si atinge telul. Sentimentele ii pun in pericol misiunea iar umbre din trecut se abat mereu asupra gandurilor lui.

Pot sa spun ca aceasta carte m-a incitat destul de mult. Prezinta foarte bine scurgerea timpului ce ne afecteaza pe noi toti, punand totul intr-o lumina fictionala in care pericolul este peste tot, iar tu insuti prezinti un pericol pentru ceilalti. Suspansul este prezent in carte, caci totusi, pana la urma vorbim aici despre Regele Horrorului, Stephen King, dar nu suspansul a fost cel ce a surprins. M-a impresionat mai mult impletirea dintre vis si realitate, dintre trecut si prezent, dintre amintire si actualitate. A fost astfel de frumos si de cursiv scrisa ca a alunecat prin fata ochilor mei, pagina cu pagina, absorbindu-ma in poveste, pana cand am observat ca pur si simplu s-a terminat. Precum nisipul ce se scurge printr-o clepsidra. Totusi, lumea merge mai departe…

Recomand cartea aceasta. Este o lectura diferita si foarte intriganta, nu neaparat din punct de vedere literar cat din punct de vedere al povestii. Totul se impleteste perfect. Imaginea desertului arid, totusi, nu este o imagine care sa ti se stearga atat de usor din minte dupa citirea acestei carti, asadar nu va imaginati ca este genul de carte (chiar daca este ea subtirica) de citit intr-o simpla dupamiaza.

Insula – Porti de Cristal

Aceasta este o carte pe care de mult mi-o doream, poate una dintre primele carti de care chiar am vrut sa fac rost. Ei bine, cand am obtinut-o, i-am amanat putin citirea dar zilele trecute, cum am terminat-o, am ramas cu o parere extrem de buna despre ea, ceea ce m-a facut sa regret, totusi, ca am amanat-o atat de mult. Este o carte ce merita citita din plin, desi este simpla si pentru copii. Ea a reusit insa sa imi aminteasca de vremea cand eram un cititor incepator, si a reusit sa ma prinda intre filele ei cu o simplitate deosebita. Ea a reusit sa ma capteze de la prima pagina printr-o poveste diferita fata de celelalte, ce vorbeste despre o lume magica, pierduta in mijlocul unei mari eterne, plina de pericole care mai de care. Mi-a amintit de ceea ce inseamna magia cuvantului. Cu cat cuvantul este mai bogat, cu atat rezultatul va fi mai plin de magie.

Asadar, Gwen si Vic, doi verisori „gemeni”, pasionati de stiintele acvatice, se trezesc absorbiti intr-un vartej de intamplari bizare atunci cand acestia doi trec prin Poarta de Cristal creata de tatal lui Vic. Acestia se trezesc pe o frumoasa insula, singura bucata de pamant a unei infinite mari. Ei afla de existenta magiei si afla cum sa o foloseasca. Incercand sa ajunga acasa, ei descopera secretele pe care aceasta insula le ascunde de cei de pe Pamant, si se implica astfel in razboiul cu merlonii, incercand sa ajute la apararea insulei. Totul ia insa proportii de amploare ce pun in pericol soarta tuturor lumilor existente.

Cartea nu va fi mare minunatie pentru cei obisnuiti cu genul de carti fantasy, sau mai bine zis, ACEST gen de carti fantasy. Este simplut, dar m-a impresionat prin simplitate. Este bine scrisa si nu am de ce sa ma leg in aceasta directie. Pana la urma, autorii sunt autori cunoscuti ce au scris multe altele pe langa aceasta (si cand zic asta ma refer la xFiles – gasite la editura RAO- ). Nu se ridica, din pacate, la nivelul acelor carti, desi, din fericire, se intampla atat de multe incat te tine in suspans la fiecare pagina. Un mare plus este conturarea bine pusa la punct a personajelor. Si pana la urma ce sa mai zici? E vorba aici despre o carte de copii, peste standarde, foarte reusita pentru publicul careia ii este adresata.

Sa nu va mire, insa, faptul ca se termina in aer. Ei bine, stiu ca sunt si alte volume, dar netraduse. Asta este… ma astept din partea acestei edituri. Lipsa de promovare a unor carti atrage dupa sine pierderea unui numar mare de potentiali cititori, si, la urma, imposibilitatea de a continua seria. Totusi, nu imi pot explica de ce s-a promovat atat de prost aceasta carte.

Tot ce ramane sa va spun este sa o cumparati si sa o cititi cat mai repede. Este chiar o lectura placuta pe care ar fi pacat sa o ratati, mai ales daca aveti la dispozitie un weekend menit relaxarii.