Recenzie – P.S. Te iubesc

Te-ai întrebat vreodată cum ai proceda dacă soţul tau, cu care erai căsătorită de 7 ani, ar deceda? Ai putea să îţi revi în urma şocului pierderii cuiva atât de drag ţie? Ai putea să îţi iei viaţa în proprile mîini şi să reîncepi totul de la zero, cunoscând persoane noi, luându-ţi un nou job, învăţând să te distrezi din nou? Suna complicat, nu? Ei bine, asta este exact ceea ce Holly Kennedy încearcă să facă.

Când Gerry moare din cauza cauza unei tumori pe creier, soţia acestuia intră într-o depresie cruntă. Nu are loc de muncă şi nimic cu care să îşi poată ocupa mintea, şi nu poate avea grijă nici măcar de ea însăşi. Trece o lună de la moartea lui Gerry când Holly primeşte un pachet cu 10 plicuri scrise de mâna decedatului, pe vremea când acesta era încă în viaţă. Scopul acestor scrisori este să o ajute pe Holly să îşi revină şi să îşi poată lua viaţa de la capăt, poate chiar să îşi găsească o nouă iubire. Însă va reuşi Holly să facă tot ce îi cereau scrisorile? Asta rămâne pentru voi să aflaţi.

Exact cum spune şi editorul cărţii, Cecelia Ahern ţine să reinventeze poveştile şi să îţi demonstreze că viaţa nu este chiar atât de dulce precum spun toate cărţile de dragoste. Uneori se pot întâmpla lucruri teribile care să te smulgă din micul tău paradis, iar în momentele acelea trebuie să te adaptezi situaţiei. Probabil în oricare altă poveste de dragoste, în contextul acesta s-ar fi spus mai multe despre iubirea dincolo de moarte, si tocmai asta este ceea ce mi-a placut la acest roman! Este mult mai realistă şi adaptată la viaţa reala decât oricare altă poveste de dragoste pe care am citit-o vreodată, nefiind clişeică. Am iubit-o, şi mi-a părut rău când am terminat-o…

P.S. S-a făcut, după cum cred că deja ştiţi deja, un film după această carte, numit „P.S. I love you”. Părerea mea este că dacă vreţi să vă uitaţi la film, să o faceţi înainte să citiţi cartea, căci eu am încercat să îl văd imediat după ce am dat şi ultima pagină a romanului şi am fost atât de profund dezamăgită de el încât l-am oprit la jumătate. Nu are nimic din substanţa cărţii şi nu a reuşit să imortalizeze mare lucru din sentimentele transmise de roman. El însă pare un film drăguţ, dar din nou, încercaţi să îl vizionaţi înaintea romanului căci altfel vă va cam plictisi (părerea mea). În orice caz, în film joacă actori destul de faimoşi (Hilary Swank, Gerard Butler) şi asta cred că o să vă facă destul de curioşi.

***

Okaaaay, omorâţi-mă. Ştiuuu, am lipsit 2 ani. Inactivitate totală… bla bla… Dar plătesc pentru asta, bine? Uitaţi cât de tare mi-am ieşit din mână! Dar serios acum, îmi pare rău pentru această îndelungaaaatăăăă absenţă, chiar mi-aţi lipsit şi la câte cărţi am citit în ultimul timp, o sa am la recenzii de făcut de o să vă săturaţi de mine! 😀 Priviţi partea bună: mă întorc în forţă şi promit că nu vă mai las niciodată în pace o perioadă atât de lungă! 😛 YAY!

Anunțuri

Vampir pentru o zi

V-ati gandit vreodata cum este sa fiti vampiri? Dar desigur ca v-ati gandit la asta. Toti si-au dorit-o, macar odata in viata lor. Toti fanii cartilor cu vampiri sau filme, toti cei care isi urasc profesoara de matematica, toti cei care au fost batjocoriti, grabiti sau asa mai departe. Este faptul a avea ceva in plus fata de ceilalti, ceva ce sa ii faca sa iti arate respect. O putere in plus fata de ceilalti, ce ii face sa se teama de tine.

Am fost vampir pentru o zi.

… din pacate, a fost o zi in care a trebuit sa merg la scoala.

Ti-ai dorit vreodata, ca atunci cand cineva te ia din spate „BA! Hai mai repede si grabeste-te odata, ca nu am toata ziua!” tu pur si simplu sa ii zambesti crud si acela sa se dea doi pasi inapoi, ingrozit? Ti-ai dorit vreodata ca atunci cand cei din liceul tau te trateaza superior, sa le arunci o privire de-a dreptul ucigatoare, contemplata de niste colti imensi? Ti-ai dorit ca atunci cand tu ajungi acasa si o gasesti pe mama ta suparata, urland la tine, tu pur si simplu sa ii zici, „Ai grija, sunt un Vampir. Nu ma infuria!”… credeti-ma, nu vreti! Parinti nu gusta chestiile de genul.

Totul a inceput noaptea, cand am auzit o voce ce imi soptea la ureche „Ai grija… de acum, o mare responsabilitate sta pe umerii tai”. Apoi am simtit o mangaiere pe obraz, iar imediat dupa, o durere surda in jurul gatului… Am cazut inapoi in pat, sleita de puteri, cazand intr-un somn adanc, inconstient.

Dimineata cand m-am trezit, aveam colti.

Nu mi-am dat seama de gravitatea schimbarii imediat. In mintea mea, eram inca normala: trebuia sa merg la scoala. Asa ca astawpid-IMG_20140107_081720.jpg este ceea ce am facut. Simplu si usor ca intr-o dimineata normala. M-am urcat in metrou, am coborat pentru a schimba magistrala, iar acolo m-am intalnit cu un coleg, si in momentul in care m-a imbratisat in semn de salut, am simtit un instinct animalic, primar, ce m-a impins sa il musc. Astfel, s-a transformat si el. La el schimbarea a fost imediata. Am putut sa vad cum coltii ii ies si i se maresc si socul avut ce ii disparea, inlocuita fiind de o privire inexpresiva. Si am mers la scoala.

Nu vroiam sa spunem nimanui. Nu stiam cum sa ne ferim sa nu ne vada profesorii. Era foarte greu. Totul in jurul meu capatase o culoare mai vie, mai puternica decat vazusem in viata mea. Agilitatea mea crestea pe masura ce timpul trecea. Era incredibil.

Citește în continuare „Vampir pentru o zi”

Happy Birthday to You, Tina

Vi-o mai amintiti pe Tina? Pentru o perioada a fost si ea administratoarea blogului acesta, dar datorita examenelor de clasa a 8-a pe care urma sa le aiba, timpul liber de care dispunea nu o lasa sa se ocupe si de acest blog: lucru de inteles, de altfel.

Ei bine, astazi este ziua ei. Este ziua unui prieten adevarat la care chiar tin si in care am foarte multa incredere. O sustin si o voi sustine intru totul in tot ceea ce face. Si prin aceasta postare, tot ce vreau sa fac este sa ii transmit un calduros si dulce La Multi Ani!

Voi fi mereu alaturi de tine, sa nu uiti asta! Si multi, multi, multi ani inainte sa ai, dar poate nu chiar foarte multi caci nu vreau sa te vad o baba batrana cu pielea scofalcita. Sau nu! Mai bine sa ai caaaaat mai multi ani si foarte foarte foarte multa sanatate! Sa gasesti o licoare a tineretii ce sa te tina vesnic tanara, ca sa iti pot fi prietena in continoare pentru inca un mileniu, sa mai vin la ziua ta pentru inca o mie si una de ori! Esti cea mai tare!

La Multi Ani!!!

 

*ps: EU NU SUNT AROGANTA PENTRU CANTECUL DE LA INCEPUT. NU L-AM PUS CA SA JIGNESC. IL PUN DE FIECARE DATA CAND ESTE ZIUA UNUI PRIETEN.

NICI UN SENTIMENT NU A FOST RANIT IN TIMPUL SCRIERII ACESTUI BLOG.
PACE!

Happy new year!

Acesta a fost poate cel mai nebunatic an pe care l-am trait vreodata. Anul acesta s-au intamplat mai multe lucruri decat am mai trait vreodata pana acum. Si, de fapt, aiurea ma exprim eu spunand „anul acesta”. Deja „anul acesta” este anul trecut. La multi ani tuturor cititorilor blogului meu, tuturor iubitorilor de carti, tuturor bloggerilor cu care am intrat vreodata in contact. Va multumesc pentru sustinerea pe care mi-ati oferit-o pana acum, si fie ca anul ce va veni sa va aduca tot ceea ce e mai bun si mai magic in acest univers!

… Si va las aici un mic rezumat a ceea ce am facut de Craciun. Btw, totul s-a terminat cu ajunsul meu acasa pe la ora 11 noaptea si mama urland la mine… Oooops :S

Ei bine, va urez inca odata un an nou fericit si plin de impliniri! La multi ani!

Anglia… te invata de magie

Stiti ca majoritatea cartilor bune au autori englezi? Cele mai apreciate carti contemporane vin din Anglia, dar tu te-ai dus vreodata in Anglia pentru a… le observa in realitate? As minti daca eu as spune ca am facut lucrul acesta. Odata ce ai ajuns acolo, nimic nu te mai desparte de peisajul ce iti fura privirile si orice carte ai avea in mana este eclipsata total de ceea ce te inconjoara: atatea lucruri ca ti-ai putea scrie propria carte, inspirata numai de ceea ce vezi in jur.

A vizita o tara straina cand unul dintre parintii tai locuieste acolo este chiar usor. Ignorand faptul ca am vizitat numai in weekend, o sa iau acest lucru doar ca pe un mic si simplu inconvenient. Peisajul si emotiile traite cat timp ma aflam acolo nu se comparau cu nimic altceva. Deoarece nu am vizitat Londra, nu am cum sa va povestesc despre aceasta. Dar va pot spune cate ceva din zonele mai retrase, dar de mii de ori mai uimitoare ca Londra. Sunt multe zone incarcate cu magie transmisa prin peisajul aparte a fiecarui loc. Chester, de exemplu, iti aminteste de orasele medievale fortificate, York imi aminteste de Harry Potter (aleile inguste, descrierile Aleii Diagon ce se potriveste in totalitate cu peisajele Yorkului) si Wales, Tara Galilor, este insasi lacasul dragonilor si locul unde regele Arthur si-a dus vestita sa domnie alaturi de puternicul vrajitor Merlin. Ei, nu chiar, dar acestea erau lucrurile de care peisajul imi amintea.

Sincer, vacanta a fost pentru mine o recreere de la oras. Din poluarea Bucurestiului am ajuns in minunate taramuri in care magia era posibila. Muntii ce rasareau direct din mare iti promiteau adevarul legendelor de mult apuse si iti spuneau despre vremurile trecute folosindu-se numai de soapta adierii. Castele si catedrale, pub-uri functionale inca din anii 1700 (spre fericirea mea, totusi, mancarea nu era chiar atat de veche), muzee si minuni arhitecturale iti vorbeau despre intreaga istorie a Angliei intr-o singura secunda, iar tot ce trebuia tu sa faci era sa fi suficient de deschis la minte cat sa percepi toate aceste mesaje transmise de taramul lui Arthur.

Eu va voi lasa mai jos cateva din pozele din vacanta mea, si, ca sa nu inchei asa in aer, si o melodie veche, dar ce nu va muri niciodata. Rock’n’Roll and nothing more!

Sa mi se para, oare…?

Mi se pare mie sau a picat interactionarea dintre bloggeri in cap? Nu sunt eu foarte sigura, pentru ca si activitatea mea a fost la pamant, dar totusi… mi se pare ca lumea pe aici nu mai are aceias placere de a interactiona. Nu mai vad aceias frenezie, concentrare si interactionare ca pana primavara trecuta. Ma refer la toata aria blogosferei din care face parte si blogul meu. Unde sunt micutele grupuri de bloggeri ce se sustin unii pe altii, batalia si frenezia dupa sponsori de care eram asa de obosita, unde au disparut acelea? Mi se pare o tacere totala si blogosfera imi pare sustinuta numai de lumea care posteaza din obisnuinta de a posta… Ceea ce ma cam dezamageste putintel. Din nou, intreb: este doar parerea mea sau chiar s-au schimbat lucrurile pe aici in ultimul timp?

O melodie…

Melodia asta este asa de frumoasa, vocea cantaretei atat de minunata incat nu m-am abtinut. Trebuia sa vi-o impartasesc. Mi se pare ca am mai auzit-o odata. Nu sunt sigura, dar cred ca prima data am dat peste ea pe blogul Niaharei 🙂

Eu v-am pus melodia cu lyrics, nu videoclipul oficial, pentru ca pur si simplu versurile mi se par geniale. Sunt impresionata de melodia asta.

Apropo… Trebuie neaparat sa cititi recenzia Alecsei All la „E usor sa te iubesc” :). Stiti, nu genul meu de carte, dar recenzia chiar m-a convins. Doar dati click AICI si citi-o. Merita 🙂

Super melodii

In primul rand, vreau sa imi cer scuze pentru absenta de pe blog. Sunt super ocupata, abia mai am timp pentru mine, fara lecturi, fara recenzii… Imi pare rau 😦 Not my fold… Anyway, vreau sa va prezint niste melodii care mie imi plac nemaipomenit de mult.

 

Dragostea din tei… in varianta metal

Ma uitam impreuna cu fratele meu la videoclipuri pe Youtube. Am dat noi de un videoclip prea tare, un american care metalizeaza melodii care mai de care mai cunoscute. Printre aceste coveruri, era si una a faimoasei noastre melodii, Dragostea din Tei. Vreti sa o auziti?

Siii… varianta de la Harry Potter, pusa pe ritm de rock, care suna mult mai horror asa. Curiosi?