Prin Ochii Lumii!

Ştiu că îmi simţiţi absenţa de pe blog… dar am o scuză bună: m-am apucat de un proiect pe youtube împreună cu un prieten în care prezentăm evenimentele care au avut loc şi care vor urma în Bucureşti. Asta îmi solicită destul de multişor timp dar promit că încă nu am dispărut! 😀 Dacă sunteţi interesaţi, vă las filmuleţul mai jos. Btw, am o presimţire că în curând voi începe să prezint şi cărţi pe acolo 😉

Reclame

Mecanica Inimii – Recenzie

Nu ştiu nici măcar cum aş putea începe recenzia asta. Aş putea să spun că aceasta a devenit, fără absolut niciun efort, cartea mea preferata. Aş putea să spun că am simţit alături de personaj, am râs alături de personaj şi m-am regasit în el. Aş putea să spun că a fost scrisă cu asemenea măiestrie încât, în timpul lecturii nu mai exista nimic înafara de poveste. Aş putea spune multe, dar nu ar avea absolut niciun sens practic. Şi asta numai din cauză că nu pot descrie toate stările pe care aceasta lectură mi le-a indus.

Cartea ne poartă pe tărâmul Scoţiei, şi anume in Edinburgh, unde unui copil nou născut nu îi bate inima. Pentru a-l menţine în viaţă, moaşa care l-a luat în grijă îi pune un ceas la inimă pentru ca aceasta să poată bate în ritmul ei. Aceasta inimă improvizată are totuşi un defect major: nu ar putea rezista niciodată iubirii şi, în special, chinurilor dragostei. Dar oamenii se maturizează şi toată viaţa se învârte în jurul iubirii, şi a felului în care oamenii iubesc. Aşadar, apare problema: ce fac dacă îmi este interzis sa iubesc? Ei bine, raspunsul este simplu: faci orice pentru iubire şi ai grijă să nu suferi.

Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic să îndure chinurile dragostei.

Eu mi-am spus întotdeauna că iubirea este cea mai dulce durere. Aş îndrăzni chiar să merg îndeajuns de departe încât să zic că este cea mai dulce tortură. Iubirea înseamnă durere. Fericirea iubirii provine dintr-o formă de suferinţă: fericirea de a revedea o persoană dragă se trage dintr-un dor lung, fericirea resimţită într-o imbrăţişare se trage din adânca nevoie de alinare, iar insăşi fericirea de a iubi pe cineva se trage din amintirea chinului de a nu iubi pe nimeni. Nu sunt mulţi oameni care să spună asta, deşi mulţi gândesc aşa. Această carte a reuşit să traducă într-un limbaj atât de simplu ceea ce foarte puţine persoane au reuşit să glasuiască. Aici, sentimentele devin un simplu obiect fizic: un ceas. Se poate strica, se poate repara, este in continuă mişcare şi măsoară trecerea timpului. Este totul atât de simplu de înţeles dar metaforic încât îţi deschide ochii asupra multor lucruri.

Una peste alta, vorbim despre o carte de viaţă în care se poate regăsi oricine. Trebuie să menţionez, am început să plâng şi să râd, nu din cauza (sau datorită) poveştii, ci din amintirile pe care aceasta le-a scos în evidenţă. Cartea nu se bazeaza pe acţiune ci mai mult pe sentimente. Este vorba despre AM SIMŢIT, nu AM FĂCUT şi asta este absolut cuceritor având în vedere că este totuşi descrisă o călătorie întragă cu un fir narativ complet constant.

Îmi place, de asemenea, modul în care sunt schiţate personajele. Chipul lor prinde formă după descrierile morale, nu fizice, iar gesturile reies la fel. Deşi este o cărticică extrem de mică, am învăţat din ea mai multe decât aş putea învăţa din DOM. Am învăţat despre iubire, am învăţat despre durere, am învăţat despre gelozie şi fericire.

Eu de obicei termin recenzile mele spunându-vă dacă merită sau nu să citiţi o anumită carte. O să termin această recenzie spunându-va să citiţi şi să recitiţi această carte de cel puţin 5 ori în viaţă, căci pot paria că de fiecare dată se va transforma într-o poveste total diferită, dar, întotdeauna, vă va ajunge direct la suflet.

Recenzie – Şcoala supunerii

Hmm… Suna intrigant să citeşti o carte erotica în care este vorba despre un fel de şcoală unde înveţi să faci sex… altfel, nu? Idea mi s-a părut atât de trăsnită încât am devenit curioasă, căci trebuie să fi fost ceva de capul acestei cărţi pentru a fi lansate, nu-i aşa? Am fost total dezamăgită.

Ceea ce m-a convins sa trec de primele 5 pagini ale cărţii a fost faptul că părea să aibă o anumită tentă psihologică: protagonista se plângea atât de viaţa ei privată cât şi profesională şi s-a gândit că are nevoie de o schimbare. De aceea, când aceasta află despre „Şcoala supunerii”, se înscrie fără să stea pe gânduri. Acolo are parte de aventuri neimaginabile care, speră ea, o vor schimba şi o vor face fericită.

Este, trebuie să recunosc, prima carte erotică pe care am citit-o şi mi-a lăsat o impresie foarte proasta. Personajele nu sunt conturate de absolut nicio culoare iar protagonista nu are niciun fel de personalitate! Se lasă jucată pe degete cu mult prea multă uşurinţă ca să poată conferi cărţii măcar un iz de realism. Trecând peste acest aspect, autoarea mi-a lăsat impresia că are un vocabular foarte nedezvoltat din cauză că repetă prea des aceleaşi cuvinte (in special „excitat” şi „frustrat”). Mi-a displăcut total evoluţia poveştii. Deşi la început a lăsat impresia că această carte are un scop, de fapt nu are. Cartea a fost scrisă strict pentru a descrie scene intime, cu maximă lipsă de afectivitate şi la bază asemănătoare. Descrierile, de asemenea, mi s-au părut slăbuţe. Şi, dacă adun tot textul care să nu fie parte ale scenelor erotice (sau de-a dreptul pornografice) cu greu pot obţine o pagină. Aveam nevoie de o pauză de la scenele erotice în cadrul romanului şi abia pe la pagina 80 am primit o pauza de vreo două pagini. Este foarte aiurea estetic să ţi un roman în acelaşi subiect constant deoarece devine foarte obositor pentru noi, cititorii, indiferent cum este scrisă. V-aş fi făcut o introducere mai lunguţă în subiectul cărţi… dar pur si simplu îmi este imposibil.

Acum, eu nu sunt din fire o persoană pudică. Nu mă potrivesc acelei descrieri de nicio culoare. Dar din punctul meu de vedere, la ce bun să scrii o carte în care să nu faci decât să descrii anume scene, fără nicio direcţie, când există atâtea filme? 😀 Mă aşteptam să observ schimbări de-a lungul cărţii dar nu, am ajuns la final, mai aveam trei pagini, şi nu am putut, pur si simplu, să le termin. Mi-a fost imposibil. De acea, nu vă recomand să cumpăraţi această carte. Eu am citit-o pe telefon, în format pdf, o puteţi găsi pe internet, dacă sunteţi curioşi. Este un roman scurtuţ, în formatul în care am citit-o eu avea 138 de pagini.

Dar, una peste alta, pot zice că se citeste uşor. Este singura carte despre care consider că îmi este absolut nefolositoare, căci nu deprind nicio idee din ea, dar se citeşte uşor :D. Dacă o citiţi, să îmi lăsaţi părerea voastră în comentarii, căci sunt curioasă!

Recenzie – P.S. Te iubesc

Te-ai întrebat vreodată cum ai proceda dacă soţul tau, cu care erai căsătorită de 7 ani, ar deceda? Ai putea să îţi revi în urma şocului pierderii cuiva atât de drag ţie? Ai putea să îţi iei viaţa în proprile mîini şi să reîncepi totul de la zero, cunoscând persoane noi, luându-ţi un nou job, învăţând să te distrezi din nou? Suna complicat, nu? Ei bine, asta este exact ceea ce Holly Kennedy încearcă să facă.

Când Gerry moare din cauza cauza unei tumori pe creier, soţia acestuia intră într-o depresie cruntă. Nu are loc de muncă şi nimic cu care să îşi poată ocupa mintea, şi nu poate avea grijă nici măcar de ea însăşi. Trece o lună de la moartea lui Gerry când Holly primeşte un pachet cu 10 plicuri scrise de mâna decedatului, pe vremea când acesta era încă în viaţă. Scopul acestor scrisori este să o ajute pe Holly să îşi revină şi să îşi poată lua viaţa de la capăt, poate chiar să îşi găsească o nouă iubire. Însă va reuşi Holly să facă tot ce îi cereau scrisorile? Asta rămâne pentru voi să aflaţi.

Exact cum spune şi editorul cărţii, Cecelia Ahern ţine să reinventeze poveştile şi să îţi demonstreze că viaţa nu este chiar atât de dulce precum spun toate cărţile de dragoste. Uneori se pot întâmpla lucruri teribile care să te smulgă din micul tău paradis, iar în momentele acelea trebuie să te adaptezi situaţiei. Probabil în oricare altă poveste de dragoste, în contextul acesta s-ar fi spus mai multe despre iubirea dincolo de moarte, si tocmai asta este ceea ce mi-a placut la acest roman! Este mult mai realistă şi adaptată la viaţa reala decât oricare altă poveste de dragoste pe care am citit-o vreodată, nefiind clişeică. Am iubit-o, şi mi-a părut rău când am terminat-o…

P.S. S-a făcut, după cum cred că deja ştiţi deja, un film după această carte, numit „P.S. I love you”. Părerea mea este că dacă vreţi să vă uitaţi la film, să o faceţi înainte să citiţi cartea, căci eu am încercat să îl văd imediat după ce am dat şi ultima pagină a romanului şi am fost atât de profund dezamăgită de el încât l-am oprit la jumătate. Nu are nimic din substanţa cărţii şi nu a reuşit să imortalizeze mare lucru din sentimentele transmise de roman. El însă pare un film drăguţ, dar din nou, încercaţi să îl vizionaţi înaintea romanului căci altfel vă va cam plictisi (părerea mea). În orice caz, în film joacă actori destul de faimoşi (Hilary Swank, Gerard Butler) şi asta cred că o să vă facă destul de curioşi.

***

Okaaaay, omorâţi-mă. Ştiuuu, am lipsit 2 ani. Inactivitate totală… bla bla… Dar plătesc pentru asta, bine? Uitaţi cât de tare mi-am ieşit din mână! Dar serios acum, îmi pare rău pentru această îndelungaaaatăăăă absenţă, chiar mi-aţi lipsit şi la câte cărţi am citit în ultimul timp, o sa am la recenzii de făcut de o să vă săturaţi de mine! 😀 Priviţi partea bună: mă întorc în forţă şi promit că nu vă mai las niciodată în pace o perioadă atât de lungă! 😛 YAY!

Vampir pentru o zi

V-ati gandit vreodata cum este sa fiti vampiri? Dar desigur ca v-ati gandit la asta. Toti si-au dorit-o, macar odata in viata lor. Toti fanii cartilor cu vampiri sau filme, toti cei care isi urasc profesoara de matematica, toti cei care au fost batjocoriti, grabiti sau asa mai departe. Este faptul a avea ceva in plus fata de ceilalti, ceva ce sa ii faca sa iti arate respect. O putere in plus fata de ceilalti, ce ii face sa se teama de tine.

Am fost vampir pentru o zi.

… din pacate, a fost o zi in care a trebuit sa merg la scoala.

Ti-ai dorit vreodata, ca atunci cand cineva te ia din spate „BA! Hai mai repede si grabeste-te odata, ca nu am toata ziua!” tu pur si simplu sa ii zambesti crud si acela sa se dea doi pasi inapoi, ingrozit? Ti-ai dorit vreodata ca atunci cand cei din liceul tau te trateaza superior, sa le arunci o privire de-a dreptul ucigatoare, contemplata de niste colti imensi? Ti-ai dorit ca atunci cand tu ajungi acasa si o gasesti pe mama ta suparata, urland la tine, tu pur si simplu sa ii zici, „Ai grija, sunt un Vampir. Nu ma infuria!”… credeti-ma, nu vreti! Parinti nu gusta chestiile de genul.

Totul a inceput noaptea, cand am auzit o voce ce imi soptea la ureche „Ai grija… de acum, o mare responsabilitate sta pe umerii tai”. Apoi am simtit o mangaiere pe obraz, iar imediat dupa, o durere surda in jurul gatului… Am cazut inapoi in pat, sleita de puteri, cazand intr-un somn adanc, inconstient.

Dimineata cand m-am trezit, aveam colti.

Nu mi-am dat seama de gravitatea schimbarii imediat. In mintea mea, eram inca normala: trebuia sa merg la scoala. Asa ca astawpid-IMG_20140107_081720.jpg este ceea ce am facut. Simplu si usor ca intr-o dimineata normala. M-am urcat in metrou, am coborat pentru a schimba magistrala, iar acolo m-am intalnit cu un coleg, si in momentul in care m-a imbratisat in semn de salut, am simtit un instinct animalic, primar, ce m-a impins sa il musc. Astfel, s-a transformat si el. La el schimbarea a fost imediata. Am putut sa vad cum coltii ii ies si i se maresc si socul avut ce ii disparea, inlocuita fiind de o privire inexpresiva. Si am mers la scoala.

Nu vroiam sa spunem nimanui. Nu stiam cum sa ne ferim sa nu ne vada profesorii. Era foarte greu. Totul in jurul meu capatase o culoare mai vie, mai puternica decat vazusem in viata mea. Agilitatea mea crestea pe masura ce timpul trecea. Era incredibil.

Citește în continuare „Vampir pentru o zi”

Happy Birthday to You, Tina

Vi-o mai amintiti pe Tina? Pentru o perioada a fost si ea administratoarea blogului acesta, dar datorita examenelor de clasa a 8-a pe care urma sa le aiba, timpul liber de care dispunea nu o lasa sa se ocupe si de acest blog: lucru de inteles, de altfel.

Ei bine, astazi este ziua ei. Este ziua unui prieten adevarat la care chiar tin si in care am foarte multa incredere. O sustin si o voi sustine intru totul in tot ceea ce face. Si prin aceasta postare, tot ce vreau sa fac este sa ii transmit un calduros si dulce La Multi Ani!

Voi fi mereu alaturi de tine, sa nu uiti asta! Si multi, multi, multi ani inainte sa ai, dar poate nu chiar foarte multi caci nu vreau sa te vad o baba batrana cu pielea scofalcita. Sau nu! Mai bine sa ai caaaaat mai multi ani si foarte foarte foarte multa sanatate! Sa gasesti o licoare a tineretii ce sa te tina vesnic tanara, ca sa iti pot fi prietena in continoare pentru inca un mileniu, sa mai vin la ziua ta pentru inca o mie si una de ori! Esti cea mai tare!

La Multi Ani!!!

 

*ps: EU NU SUNT AROGANTA PENTRU CANTECUL DE LA INCEPUT. NU L-AM PUS CA SA JIGNESC. IL PUN DE FIECARE DATA CAND ESTE ZIUA UNUI PRIETEN.

NICI UN SENTIMENT NU A FOST RANIT IN TIMPUL SCRIERII ACESTUI BLOG.
PACE!

Happy new year!

Acesta a fost poate cel mai nebunatic an pe care l-am trait vreodata. Anul acesta s-au intamplat mai multe lucruri decat am mai trait vreodata pana acum. Si, de fapt, aiurea ma exprim eu spunand „anul acesta”. Deja „anul acesta” este anul trecut. La multi ani tuturor cititorilor blogului meu, tuturor iubitorilor de carti, tuturor bloggerilor cu care am intrat vreodata in contact. Va multumesc pentru sustinerea pe care mi-ati oferit-o pana acum, si fie ca anul ce va veni sa va aduca tot ceea ce e mai bun si mai magic in acest univers!

… Si va las aici un mic rezumat a ceea ce am facut de Craciun. Btw, totul s-a terminat cu ajunsul meu acasa pe la ora 11 noaptea si mama urland la mine… Oooops :S

Ei bine, va urez inca odata un an nou fericit si plin de impliniri! La multi ani!

Anglia… te invata de magie

Stiti ca majoritatea cartilor bune au autori englezi? Cele mai apreciate carti contemporane vin din Anglia, dar tu te-ai dus vreodata in Anglia pentru a… le observa in realitate? As minti daca eu as spune ca am facut lucrul acesta. Odata ce ai ajuns acolo, nimic nu te mai desparte de peisajul ce iti fura privirile si orice carte ai avea in mana este eclipsata total de ceea ce te inconjoara: atatea lucruri ca ti-ai putea scrie propria carte, inspirata numai de ceea ce vezi in jur.

A vizita o tara straina cand unul dintre parintii tai locuieste acolo este chiar usor. Ignorand faptul ca am vizitat numai in weekend, o sa iau acest lucru doar ca pe un mic si simplu inconvenient. Peisajul si emotiile traite cat timp ma aflam acolo nu se comparau cu nimic altceva. Deoarece nu am vizitat Londra, nu am cum sa va povestesc despre aceasta. Dar va pot spune cate ceva din zonele mai retrase, dar de mii de ori mai uimitoare ca Londra. Sunt multe zone incarcate cu magie transmisa prin peisajul aparte a fiecarui loc. Chester, de exemplu, iti aminteste de orasele medievale fortificate, York imi aminteste de Harry Potter (aleile inguste, descrierile Aleii Diagon ce se potriveste in totalitate cu peisajele Yorkului) si Wales, Tara Galilor, este insasi lacasul dragonilor si locul unde regele Arthur si-a dus vestita sa domnie alaturi de puternicul vrajitor Merlin. Ei, nu chiar, dar acestea erau lucrurile de care peisajul imi amintea.

Sincer, vacanta a fost pentru mine o recreere de la oras. Din poluarea Bucurestiului am ajuns in minunate taramuri in care magia era posibila. Muntii ce rasareau direct din mare iti promiteau adevarul legendelor de mult apuse si iti spuneau despre vremurile trecute folosindu-se numai de soapta adierii. Castele si catedrale, pub-uri functionale inca din anii 1700 (spre fericirea mea, totusi, mancarea nu era chiar atat de veche), muzee si minuni arhitecturale iti vorbeau despre intreaga istorie a Angliei intr-o singura secunda, iar tot ce trebuia tu sa faci era sa fi suficient de deschis la minte cat sa percepi toate aceste mesaje transmise de taramul lui Arthur.

Eu va voi lasa mai jos cateva din pozele din vacanta mea, si, ca sa nu inchei asa in aer, si o melodie veche, dar ce nu va muri niciodata. Rock’n’Roll and nothing more!

Sa mi se para, oare…?

Mi se pare mie sau a picat interactionarea dintre bloggeri in cap? Nu sunt eu foarte sigura, pentru ca si activitatea mea a fost la pamant, dar totusi… mi se pare ca lumea pe aici nu mai are aceias placere de a interactiona. Nu mai vad aceias frenezie, concentrare si interactionare ca pana primavara trecuta. Ma refer la toata aria blogosferei din care face parte si blogul meu. Unde sunt micutele grupuri de bloggeri ce se sustin unii pe altii, batalia si frenezia dupa sponsori de care eram asa de obosita, unde au disparut acelea? Mi se pare o tacere totala si blogosfera imi pare sustinuta numai de lumea care posteaza din obisnuinta de a posta… Ceea ce ma cam dezamageste putintel. Din nou, intreb: este doar parerea mea sau chiar s-au schimbat lucrurile pe aici in ultimul timp?

O melodie…

Melodia asta este asa de frumoasa, vocea cantaretei atat de minunata incat nu m-am abtinut. Trebuia sa vi-o impartasesc. Mi se pare ca am mai auzit-o odata. Nu sunt sigura, dar cred ca prima data am dat peste ea pe blogul Niaharei 🙂

Eu v-am pus melodia cu lyrics, nu videoclipul oficial, pentru ca pur si simplu versurile mi se par geniale. Sunt impresionata de melodia asta.

Apropo… Trebuie neaparat sa cititi recenzia Alecsei All la „E usor sa te iubesc” :). Stiti, nu genul meu de carte, dar recenzia chiar m-a convins. Doar dati click AICI si citi-o. Merita 🙂