Fotografii de la munte!

Buna, buna!

Am avut o iarna plina de peripetii… si fotografii! Va las si pe voi sa vedeti cateva! 🙂

Anunțuri

It’s Winter!

Pe cat de mult imi displace frigul, iarna este unul dintre cele patru sezoane favorite ale mele… Iarna inseamna interminabile bai calde, ceaiuri savuroase si cate putin timp pentru mine. Nimic nu se compara cu a sta pe o canapea in dreptul ferestrei si a citi o carte buna in timp ce te culcusesti intr-o patura pufoasa. Iar sarbatorile sunt minunate. Nu stiu cine s-a gandit sa puna Craciunul in aceasta perioada a anului, dar cine a facut-o, a fost un geniu 😀
Nu stiu de voi, dar eu sunt foarte incantata de toate aspectele sarbatoriilor de iarna, de la a petrece, a darui cadouri, a impodobi bradul, pana la toate activitatiile care se pot face in aceasta perioada a anului… Iar filmele de Craciun sunt in topul listei de activitati (romanu’ tot cu Home Alone a ramas, stiti cum e).
Culinar, ne rasfatam cu toate delicatesele posibile: sarmale, salate de boef, portocale, vin fiert, placinte cu mere, cozonaci, toate invaluite in aroma inconfundabila de scortisoara.
Timp liber pentru tine, mancare buna, zapada (desigur, admirata din casa, afara e prea frig), voie buna, veselie…Asta inseamna practic iarna. Eu sunt incantata! Sa fim sinceri, ce va puteti dori mai mult? Veselia e in toi!

Holograme?

Navigand astazi pe internet, am descoperit un videoclip destul de interesant care iti prezinta cum sa creezi o holograma. Este de fapt si de drept vorba despre reflectarea pe un ecran transparent a unor filmulete special concepute pentru asa ceva. Conceptul de baza este foarte usor, dar rezultatul poate fi impresionant. Am incercat si eu si a iesit absolut senzational.

Acum, pentru ca stiu cat de greu este sa taiati carcasele de la CD-uri, va dau un sfat: va puteti folosi acel plastic folosit la impachetarea jucariilor. Va dura mult mai putin timp, iar pentru taiat nu veti avea nevoie de mai mult decat o foarfeca. Saaaau, daca va simtiti si mai lenesi, puteti pur si simplu sa luati o sticla patratoasa cu gatul tuguiat si neted, taiati sticla in forma necesara prezentata in videoclip si TA-DAAAM! Ai creat propria ta holograma!

Daca dati click AICI, veti accesa un canal de youtube care pune la dispozitie videoclipurile necesare pentru acest tip de „holograma”.

Este super interesant, nu-i asa?

DoItYourself Sunday Post

Tocmai am dat startul unei noi rubrici saptamanale despre DIY (do it yourself sau, in romana, asa-zisul lucru manual). In fiecare saptamana voi posta cate un DIY care mi s-a parut mie mai interesant, gasit pe internet sau inventat de mine. Saptamana aceasta (cu ocazia intrarii in noul an) va voi prezenta un calendar de birou care arata absolut fantastic, si nu va dura foarte mult timp sa il obtineti!

DIY Desk Calendar Citește în continuare „DoItYourself Sunday Post”

La multi ani 2016


Desi cred ca v-ati obisnuit deja cu absenta mea pentru care imi cer mii de scuze, as vrea totusi sa va urez un an nou fericit si plin de bucurii si… desigur… plin de foarte multe carti! 😀 Luati-va artileria din biblioteca pentru ca odata cu noul an incepe si un nou read challenge pe GoodReads! Nu pot decat sa sper ca anul acesta va aduce cat mai multe carti la mine in biblioteca (si in a voastra, desigur) muuuulte carti noi de lansat in Romania si desigur, foarte mult timp liber pentru a ne bucura de ele. Exista oare urari mai frumoase decat acestea?

Spor la citit in noul an si va doresc numai bine! La multi ani!

La multi ani!!!

Yaay, blogsorul meu a implinit 4 ani 😀 Au fost 4 ani bogati, nu-i asa? Am scris recenzii, am ajutat la promovarea cartilor, am avut sponsorizari si concursuri, am inventat concursuri noi, mi-am facut prieteni in blogosfera, m-am lasat de blogging, m-am reapucat, am continuat cu recenzii si asa mai departe :)) Dragut, nu-i asa? Ei bine… La multi ani, blogsorule!! ❤

Prin Ochii Lumii!

Ştiu că îmi simţiţi absenţa de pe blog… dar am o scuză bună: m-am apucat de un proiect pe youtube împreună cu un prieten în care prezentăm evenimentele care au avut loc şi care vor urma în Bucureşti. Asta îmi solicită destul de multişor timp dar promit că încă nu am dispărut! 😀 Dacă sunteţi interesaţi, vă las filmuleţul mai jos. Btw, am o presimţire că în curând voi începe să prezint şi cărţi pe acolo 😉

Mecanica Inimii – Recenzie

Nu ştiu nici măcar cum aş putea începe recenzia asta. Aş putea să spun că aceasta a devenit, fără absolut niciun efort, cartea mea preferata. Aş putea să spun că am simţit alături de personaj, am râs alături de personaj şi m-am regasit în el. Aş putea să spun că a fost scrisă cu asemenea măiestrie încât, în timpul lecturii nu mai exista nimic înafara de poveste. Aş putea spune multe, dar nu ar avea absolut niciun sens practic. Şi asta numai din cauză că nu pot descrie toate stările pe care aceasta lectură mi le-a indus.

Cartea ne poartă pe tărâmul Scoţiei, şi anume in Edinburgh, unde unui copil nou născut nu îi bate inima. Pentru a-l menţine în viaţă, moaşa care l-a luat în grijă îi pune un ceas la inimă pentru ca aceasta să poată bate în ritmul ei. Aceasta inimă improvizată are totuşi un defect major: nu ar putea rezista niciodată iubirii şi, în special, chinurilor dragostei. Dar oamenii se maturizează şi toată viaţa se învârte în jurul iubirii, şi a felului în care oamenii iubesc. Aşadar, apare problema: ce fac dacă îmi este interzis sa iubesc? Ei bine, raspunsul este simplu: faci orice pentru iubire şi ai grijă să nu suferi.

Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic să îndure chinurile dragostei.

Eu mi-am spus întotdeauna că iubirea este cea mai dulce durere. Aş îndrăzni chiar să merg îndeajuns de departe încât să zic că este cea mai dulce tortură. Iubirea înseamnă durere. Fericirea iubirii provine dintr-o formă de suferinţă: fericirea de a revedea o persoană dragă se trage dintr-un dor lung, fericirea resimţită într-o imbrăţişare se trage din adânca nevoie de alinare, iar insăşi fericirea de a iubi pe cineva se trage din amintirea chinului de a nu iubi pe nimeni. Nu sunt mulţi oameni care să spună asta, deşi mulţi gândesc aşa. Această carte a reuşit să traducă într-un limbaj atât de simplu ceea ce foarte puţine persoane au reuşit să glasuiască. Aici, sentimentele devin un simplu obiect fizic: un ceas. Se poate strica, se poate repara, este in continuă mişcare şi măsoară trecerea timpului. Este totul atât de simplu de înţeles dar metaforic încât îţi deschide ochii asupra multor lucruri.

Una peste alta, vorbim despre o carte de viaţă în care se poate regăsi oricine. Trebuie să menţionez, am început să plâng şi să râd, nu din cauza (sau datorită) poveştii, ci din amintirile pe care aceasta le-a scos în evidenţă. Cartea nu se bazeaza pe acţiune ci mai mult pe sentimente. Este vorba despre AM SIMŢIT, nu AM FĂCUT şi asta este absolut cuceritor având în vedere că este totuşi descrisă o călătorie întragă cu un fir narativ complet constant.

Îmi place, de asemenea, modul în care sunt schiţate personajele. Chipul lor prinde formă după descrierile morale, nu fizice, iar gesturile reies la fel. Deşi este o cărticică extrem de mică, am învăţat din ea mai multe decât aş putea învăţa din DOM. Am învăţat despre iubire, am învăţat despre durere, am învăţat despre gelozie şi fericire.

Eu de obicei termin recenzile mele spunându-vă dacă merită sau nu să citiţi o anumită carte. O să termin această recenzie spunându-va să citiţi şi să recitiţi această carte de cel puţin 5 ori în viaţă, căci pot paria că de fiecare dată se va transforma într-o poveste total diferită, dar, întotdeauna, vă va ajunge direct la suflet.

Recenzie – Şcoala supunerii

Hmm… Suna intrigant să citeşti o carte erotica în care este vorba despre un fel de şcoală unde înveţi să faci sex… altfel, nu? Idea mi s-a părut atât de trăsnită încât am devenit curioasă, căci trebuie să fi fost ceva de capul acestei cărţi pentru a fi lansate, nu-i aşa? Am fost total dezamăgită.

Ceea ce m-a convins sa trec de primele 5 pagini ale cărţii a fost faptul că părea să aibă o anumită tentă psihologică: protagonista se plângea atât de viaţa ei privată cât şi profesională şi s-a gândit că are nevoie de o schimbare. De aceea, când aceasta află despre „Şcoala supunerii”, se înscrie fără să stea pe gânduri. Acolo are parte de aventuri neimaginabile care, speră ea, o vor schimba şi o vor face fericită.

Este, trebuie să recunosc, prima carte erotică pe care am citit-o şi mi-a lăsat o impresie foarte proasta. Personajele nu sunt conturate de absolut nicio culoare iar protagonista nu are niciun fel de personalitate! Se lasă jucată pe degete cu mult prea multă uşurinţă ca să poată conferi cărţii măcar un iz de realism. Trecând peste acest aspect, autoarea mi-a lăsat impresia că are un vocabular foarte nedezvoltat din cauză că repetă prea des aceleaşi cuvinte (in special „excitat” şi „frustrat”). Mi-a displăcut total evoluţia poveştii. Deşi la început a lăsat impresia că această carte are un scop, de fapt nu are. Cartea a fost scrisă strict pentru a descrie scene intime, cu maximă lipsă de afectivitate şi la bază asemănătoare. Descrierile, de asemenea, mi s-au părut slăbuţe. Şi, dacă adun tot textul care să nu fie parte ale scenelor erotice (sau de-a dreptul pornografice) cu greu pot obţine o pagină. Aveam nevoie de o pauză de la scenele erotice în cadrul romanului şi abia pe la pagina 80 am primit o pauza de vreo două pagini. Este foarte aiurea estetic să ţi un roman în acelaşi subiect constant deoarece devine foarte obositor pentru noi, cititorii, indiferent cum este scrisă. V-aş fi făcut o introducere mai lunguţă în subiectul cărţi… dar pur si simplu îmi este imposibil.

Acum, eu nu sunt din fire o persoană pudică. Nu mă potrivesc acelei descrieri de nicio culoare. Dar din punctul meu de vedere, la ce bun să scrii o carte în care să nu faci decât să descrii anume scene, fără nicio direcţie, când există atâtea filme? 😀 Mă aşteptam să observ schimbări de-a lungul cărţii dar nu, am ajuns la final, mai aveam trei pagini, şi nu am putut, pur si simplu, să le termin. Mi-a fost imposibil. De acea, nu vă recomand să cumpăraţi această carte. Eu am citit-o pe telefon, în format pdf, o puteţi găsi pe internet, dacă sunteţi curioşi. Este un roman scurtuţ, în formatul în care am citit-o eu avea 138 de pagini.

Dar, una peste alta, pot zice că se citeste uşor. Este singura carte despre care consider că îmi este absolut nefolositoare, căci nu deprind nicio idee din ea, dar se citeşte uşor :D. Dacă o citiţi, să îmi lăsaţi părerea voastră în comentarii, căci sunt curioasă!