Mecanica Inimii – Recenzie

Nu ştiu nici măcar cum aş putea începe recenzia asta. Aş putea să spun că aceasta a devenit, fără absolut niciun efort, cartea mea preferata. Aş putea să spun că am simţit alături de personaj, am râs alături de personaj şi m-am regasit în el. Aş putea să spun că a fost scrisă cu asemenea măiestrie încât, în timpul lecturii nu mai exista nimic înafara de poveste. Aş putea spune multe, dar nu ar avea absolut niciun sens practic. Şi asta numai din cauză că nu pot descrie toate stările pe care aceasta lectură mi le-a indus.

Cartea ne poartă pe tărâmul Scoţiei, şi anume in Edinburgh, unde unui copil nou născut nu îi bate inima. Pentru a-l menţine în viaţă, moaşa care l-a luat în grijă îi pune un ceas la inimă pentru ca aceasta să poată bate în ritmul ei. Aceasta inimă improvizată are totuşi un defect major: nu ar putea rezista niciodată iubirii şi, în special, chinurilor dragostei. Dar oamenii se maturizează şi toată viaţa se învârte în jurul iubirii, şi a felului în care oamenii iubesc. Aşadar, apare problema: ce fac dacă îmi este interzis sa iubesc? Ei bine, raspunsul este simplu: faci orice pentru iubire şi ai grijă să nu suferi.

Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic să îndure chinurile dragostei.

Eu mi-am spus întotdeauna că iubirea este cea mai dulce durere. Aş îndrăzni chiar să merg îndeajuns de departe încât să zic că este cea mai dulce tortură. Iubirea înseamnă durere. Fericirea iubirii provine dintr-o formă de suferinţă: fericirea de a revedea o persoană dragă se trage dintr-un dor lung, fericirea resimţită într-o imbrăţişare se trage din adânca nevoie de alinare, iar insăşi fericirea de a iubi pe cineva se trage din amintirea chinului de a nu iubi pe nimeni. Nu sunt mulţi oameni care să spună asta, deşi mulţi gândesc aşa. Această carte a reuşit să traducă într-un limbaj atât de simplu ceea ce foarte puţine persoane au reuşit să glasuiască. Aici, sentimentele devin un simplu obiect fizic: un ceas. Se poate strica, se poate repara, este in continuă mişcare şi măsoară trecerea timpului. Este totul atât de simplu de înţeles dar metaforic încât îţi deschide ochii asupra multor lucruri.

Una peste alta, vorbim despre o carte de viaţă în care se poate regăsi oricine. Trebuie să menţionez, am început să plâng şi să râd, nu din cauza (sau datorită) poveştii, ci din amintirile pe care aceasta le-a scos în evidenţă. Cartea nu se bazeaza pe acţiune ci mai mult pe sentimente. Este vorba despre AM SIMŢIT, nu AM FĂCUT şi asta este absolut cuceritor având în vedere că este totuşi descrisă o călătorie întragă cu un fir narativ complet constant.

Îmi place, de asemenea, modul în care sunt schiţate personajele. Chipul lor prinde formă după descrierile morale, nu fizice, iar gesturile reies la fel. Deşi este o cărticică extrem de mică, am învăţat din ea mai multe decât aş putea învăţa din DOM. Am învăţat despre iubire, am învăţat despre durere, am învăţat despre gelozie şi fericire.

Eu de obicei termin recenzile mele spunându-vă dacă merită sau nu să citiţi o anumită carte. O să termin această recenzie spunându-va să citiţi şi să recitiţi această carte de cel puţin 5 ori în viaţă, căci pot paria că de fiecare dată se va transforma într-o poveste total diferită, dar, întotdeauna, vă va ajunge direct la suflet.

2 gânduri despre “Mecanica Inimii – Recenzie

Ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s