Interviu cu Oliviu Craznic

Hey toata lumea! Ce mai faceti? I-am luat acum ceva timp un interviu lui Oliviu Craznic pentru ziarul Dilema Veche. Si ghiciti ce: fusese acceptat interviul dar a fost exclus caci au aparut probleme la paginare. Asadar, am decis sa il pun aici, pe blog. Enjoy!

1. Eşti un scriitor cu talent. Ce te-a convins să începi să scrii, având în vedere că, în ziua de astăzi, cărţile nu mai sunt apreciate la aceeaşi valoare?

Mulţumesc. Nu cred că operele nu mai sunt apreciate la valoarea lor – mai degrabă consider că abundenţa de traduceri slabe, redactări neîngrijite şi promovarea unor cărţi nu tocmai de calitate a scăzut în ochii cititorilor valoarea literaturii. De asemenea, autori de talia clasicilor (nu în sensul de reprezentanţi ai curentului clasic, ci în sensul obţinerii statutului de scriitor de referinţă în istoria literaturii) există destul de puţini, tocmai pentru că mulţi scriu la comandă, fără să pună suflet, ori strict pentru succesul comercial. Iar clasicii nu sunt traduşi şi promovaţi îndeajuns, la rândul lor. În alte ţări, nu întâlneşti nici o dificultate în a achiziţiona din librării integrale „Conan Doyle” ori „H.P. Lovecraft”. La noi e greu (ori imposibil) şi să găseşti o integrală „Cezar Petrescu” sau „Eugen Barbu”. M-am bucurat enorm de integrala „Vasile Voiculescu”, însă. A fost o minunată surpriză publicarea acesteia. Pe scurt, problema nu cred că rezidă la cititori, ci la ceea ce le oferă piaţa românească. Iată un argument simplu: succesul avut la noi de George R.R. Martin cu Urzeala tronurilor, o carte deopotrivă intensă, interesantă şi bine scrisă. De aceea m-am şi apucat de scris. Am încercat să aduc cititorilor ceva ce ştiam că ei doresc, pentru că era ceva ce şi eu, ca cititor, doream, ceva ce era totuşi greu de găsit, mai ales în literatura română contemporană: o poveste care să fie trăită, cu personaje demne de îndrăgit şi de admirat, o poveste susţinută de informaţii şi de mesaj educativ, cele două aspecte fiind înglobate cât mai abil în esenţa povestirii. Atât reacţia cititorilor cât şi aceea a unei părţi a criticii mi-a arătat că am reuşit – sau cel puţin am reuşit exact în acel segment de public pe care îl ţintisem, publicul interesat de valori tributare curentului literar romantic („Eroi excepţionali în împrejurări excepţionale”).

2. Majoritatea celor care ţi-au citit romanul, …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, au rămas cu impresii foarte bune legate de el. Cum te face să te simţi faptul că majoritatea lumii care te-a citit îţi pronunţă numele cu plăcere în glas?

Mândru, bucuros, împlinit. Simt că mesajul transmis a ajuns acolo unde trebuie şi asta era ceea ce îmi doream.

3. Ce te-a determinat să alegi acest gen de literatură pentru scrierile tale, din atâtea alte genuri? Ai avut o înclinaţie spre el încă de când erai mic sau înclinaţia ta spre acest gen a evoluat cu timpul?

Consider că trebuie să scriem ceea ce suntem, ceea ce simţim. Valorile romanticilor, ale „goticilor” şi ale scrierilor medievale sunt cele care m-au reprezentat întotdeauna. Într-o epocă în care oamenii par, tot mai mult, să îşi piardă reperele morale, simt că este nevoie să ne întoarcem la ceea ce ne face, cu adevărat, oameni. Nu cred în arta de dragul artei. După ce închizi o carte, trebuie să fii un om mai bun decât erai atunci când ai deschis-o – altfel ai pierdut timpul citind. Da, de mic am avut această înclinaţie, poate şi pentru că am crescut într-un orăşel transilvănean de munte, în care concepţiile de viaţă ale oamenilor nu s-au schimbat foarte mult de-a lungul timpului. Nu cred că e bine să renunţăm la vechi şi să îmbrăţişăm noul – cred că e bine să renunţăm la ce e rău şi vechi şi să îmbrăţişăm numai ce este bun şi nou.

4. Se ştie că un scriitor scrie din experienţele sale. Ne poţi dezvălui câteva dintre sursele tale de inspiraţie?

În primul rând, mă inspir din trecut – creez multe personaje bazându-mă pe figuri istorice reale. Catherine de Medicis, Contesa Bathory, Lucrezia Borgia, Ducele de Guise, Doc Holliday, Gilles de Rais, Cosimo Ruggieri, Rene Bianco, Marchiza de Brinvilliers, Dr Joseph Bell, Conrad de Marburg etc. m-au ajutat să îmi alcătuiesc eroii. O altă sursă o reprezintă prezentul – pentru a le da viaţă şi credibilitate creaţiilor mele, adaug întotdeauna trăsături proprii ori trăsături ale cunoscuţilor mei, replici, expresii, gesturi, reacţii ori gânduri ale acestora. În fine, cea de a treia sursă de inspiraţie o reprezintă viitorul – aşa cum este prefigurat el în opera oamenilor de specialitate. În fapt, lucrez mult cu Timpul, în toate formele şi transformările lui. Cu Timpul şi cu oamenii care îl modelează şi îl marchează.

5. Când ai început să scrii cartea …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, aveai în minte totul planificat sau povestea a evoluat în timp ce o scriai?

Aveam în minte povestea şi o mare parte dintre personaje. Însă nu aveam nici cea mai mică idee despre soarta unora dintre personaje, cum vor reacţiona în anumite situaţii, ce se va întâmpla între două momente ale acţiunii sau cum se va finaliza o anumită întâmplare din roman. Totul a prins viaţă pe măsură ce scriam, pe măsură ce începeam să trăiesc în lumea creată, şi am deviat mult de la planul iniţial. O carte bună, consider eu, se scrie trăind-o, nu construind-o. Surprinzându-mă pe mine, în timp ce scriam, obţineam garanţia surprinderii cititorului.

6. Este ceva ce ai schimba la cartea ta? Ceva ce acum regreţi că ai scris sau ceva ce ai dori să adaugi?

Nici măcar o virgulă. Cartea a ieşit exact cum mi-am dorit. Ulterior am scris câteva povestiri – la unele dintre acestea am mai găsit câte ceva de adăugat pentru a doua ediţie, dar la roman nu este cazul – pur şi simplu, este exact aşa cum trebuie să fie. Din punctul meu de vedere cel puţin.

7. Ce aşteptări ai avut la lansarea cărţii? Credeai că va fi diferit faţă de momentul prezent?

Nu am avut nici un fel de aşteptări – am fost surprins de atenţia ulterioară a editorilor şi de ofertele primite. Acest lucru a şi determinat diferenţa – nu am crezut niciodată că voi scrie povestiri, dar cum majoritatea ofertelor s-au îndreptat în sensul acesta, am început să scriu şi proză scurtă. A fost bine primită, dar cititorii mei îmi cer în mod constant un nou roman, aşa că mă voi strădui să nu îi dezamăgesc în 2013.

8. Un ultim cuvânt cititorilor?

Cititorii sunt cei prin care şi pentru care scriitorul există şi trăieşte. Aşa cum mi-a spus un prieten la un moment dat, dacă o carte îi schimbă fie şi unui singur cititor viaţa în bine, atunci merită scrisă. Spre bucuria mea, semnalele au fost că am reuşit să fac acest lucru pentru mai mulţi cititori, nu pentru unul singur. Şi aici meritul nu îmi aparţine atât mie, cât lor. Degeaba transmiţi o idee, dacă nu are cine să o primească. Şi dacă este receptată cum trebuie, atunci cel care o receptează este, fără îndoială, egalul tău. Din acest motiv putem spune că, într-o mare măsură, citind, fiecare cititor rescrie cartea, în funcţie de propria personalitate. Şi fiecare scriitor îşi scrie cărţile influenţat de cititorii săi. Scriitorul şi cititorii nu pot fi niciodată separaţi – sunt o singură, minunată entitate creatoare.

2 gânduri despre “Interviu cu Oliviu Craznic

  1. E ciudat faptul ca desi stiam numele cartii pe care a scris-o,traiam cu impresia ca il cheama de fapt Ovidiu si nu Oliviu.N-am citit inca nimic din opera lui dar din interviu am observat ca se exprima intr-o maniera naturala.Sper sa-mi pun si eu gherutele cat mai curand pe cartea lui.^_^

Ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s