Un yankeu la curtea regelui Arthur

O carte care a reusit sa isi faca usor loc printre preferatele mele. Si vreti sa-mi cunoasteti parerea despre ea? Frumos scrisa, plina de actiune. Cu alte cuvinte absolut SUPERB! O iubesc. Cu un inceput proitator, ea continua sa evolueze intr-o poveste incredibil de interesanta care te tine captivat pana la finalul misterios care pe mine m-a surprins, si, de asemenea, si-a lasat amprenta asupra mea.

Nu este o carte pentru copii, sa mentionez de acum. Mark T. a folosit in aceasta carte o gramada de descrieri mai mult sau mai putin politice despre Anglia secolului 6 si, pe langa asta, pe alocuri este putin violenta. Nu am sa inteleg niciodata de ce profsorii o recomanda celor din clasele a 5-a si a 6-a. Insa, oricine are rabdare sa le citeasca nu va fi dezamagit, va spun sigur. Oricine va lua aceasta carte sa o citeasca va fi transportat in Anglia de sub domnia legendarului rege Arthur Pendragon cu urma societatii de astazi. Bine… putin spus „urma”. Hank Morgan, personajul principal al acestei carti, transforma societatea lumii anilor 500 d. Hr. in ceea ce avem noi astazi. Ca sa intelegeti: imaginativa o Anglie medievala plina de reclame publicitare la sapun sau periute de dinti stantate pe stanci. Sau imaginati-va 500 de cavaleri in armura pedaland pe biciclete pentru a-si salva prea-iubitul sclav-rege de la spanzurare. Sau turnire… stiti cum este un turnir, nu? Niste cavaleri in armura, pe cai, care lupta cu ajutorul sabiilor sau al lancilor pana la moarte sau nu, depinde, pentru ca [,] cavalerii sa-si dovedeasca curajul, nobilimea. Ei bine, ce ar fi un turnir gen „impusca-i pe toti”? :)) Mda… stiu cum suna. Acesta este lucrul care mi-a placut foarte mult la aceasta carte: umorul autorului. Pe langa actiune si suspans sau mister, avem parte de doze foarte bune de ras. O sa savurati aceasta carte din plin.

Nu vreau sa va povestesc din carte. Vreau sa va dau sa cititi din ea. Cititi urmatorul fragment si, daca nu va poate convinge, nimic nu o sa va convinga sa citeasca aceasta carte.

Sunt american. M-am născut şi am fost crescut la Hartford, în statulConnecticut – ştii, pe malul râului, la ţară. Aşa că sunt yankeu get-beget,din tălpi şi până-n creştet – şi încă unul practic. Ba, şi nesentimental, dupăcâte mi se pare, care va să zică lipsit de poezie. Aşa e! Tata a fostpotcovar, unchiu-meu doctor de cai, iar eu, pentru început, am făcut şiuna şi alta. Apoi, m-am dus la o mare fabrică de armament şi mi-am învăţat adevărata meserie. I-am deprins toate chichiţele. Am învăţat săfabric de toate: puşti, revolvere, tunuri, cazane, maşini şi tot felul demaşinării care scutesc omul de oboseală. Ba, mai puteam probălui tot ce-ţipofteşte inima – orice lucru din lume, de te miri ce. Şi dacă nimeni nu sepricepea cum să fabrice mai iute un lucru, eu eram gata să născocesc ocale nouă şi asta cât ai clipi. Aşa am ajuns contramaistru-şef, având vreodouă mii de oameni sub conducerea mea.

Înţelegeţi, de ce un om ca mine trebuia să fie bătăios nevoie mare şisă aibă de furcă, ba cu unii, ba cu alţii. Când ai două mii de oameni colţoşisub conducerea ta, distracţii de-astea găseşti berechet. Eu, unul, ştiu căgăseam. În cele din urmă, însă, mi-am găsit naşul şi mi-am încasat porţia.A fost o neînţelegere pe care un individ, cu numele de Hercule, a tranşat-ocu ranga. M-a întins lat, cu o lovitură în căpăţână, de mi-au trosnit toateoasele şi încheieturile ţestei; parcă s-au făcut talmeş-balmeş şi nu-şi maigăsea nici una locuşorul. Apoi, totul s-a cufundat în beznă, n-am mai simţitnimic şi n-am mai ştiut ce-i cu mine – cel puţin, o bucată de vreme. Cândmi-am venit în fire, şedeam întins pe iarbă, sub un stejar, şi în faţa ochilorse întindea o privelişte largă şi frumoasă, de ţară, pe care o admiram deunul singur. Adică singur de tot nu eram, căci se mai afla pe-acolo unindivid călare, care se zgâia la mine de pe spinarea calului, unul care parcăatunci ieşise dintr-o carte cu poze. Purta din tălpi şi până-n creştet oarmură de fier, din acelea de pe vremuri; pe cap, avea un coif ca unbutoiaş, cu o deschizătură în dreptul ochilor; şi mai avea o pavăză, ospadă şi o suliţă grozavă. Calul purta şi el armură şi un corn de oţel care-i
apăra fruntea şi mai avea un valtrap straşnic de mătase roşie şi verde, cuţarţamuri, care-l acoperea de sus până jos, aproape de pământ, ca unbaldachin.
— Luminate cavalere, nu ţi-i pohta a?…, îmi zise omul acela.
 — Pohtă – poftă, de ce?
 — A ne încrucişa spadele pentru ţară, pentru o jupâniţă au pentru…
— Ce tot îndrugi acolo? l-am repezit eu. Ia şterge-o înapoi la circultău, ori chem sergentul!Ei, şi ce credeţi că-i trece prin minte individului? Se dă îndărăt vreotrei sute de paşi şi apoi odată-l văd că-şi face vânt înspre mine, de-isfârâiau calului copitele. Se năpusteşte cu butoiaşul aplecat până lagrumazul calului, ţintind drept înainte, cu suliţa aia lungă până la cer.Văzând că ia lucrurile în serios, până să mă ajungă el, eu mă şi căţărai încopac.Omul susţinea, nici mai mult şi nici mai puţin, că sunt proprietatea lui,captivul suliţei sale. Argumentul lui cântărea cam greu – şi pe deasupraavea o tonă de avantaje – făcându-mă să chibzuiesc că-i mai sănătos să-ibat în strună. Aşadar, am căzut la învoială ca să merg pe lângă el, iar el sănu se atingă de mine. M-am dat jos din copac şi am pornit-o, mergândalături de calul său. Pot spune că a fost o plimbare plăcută. Treceam prindumbrăvi şi peste pâraie pe care nu-mi aminteam să le fi văzut vreodată –ceea ce mă încurca şi mă punea pe gânduri. Şi totuşi n-am dat de nici uncirc şi nici de mama circului. Aşa că am renunţat la gândul că ar fi un omde la circ şi mi-am zis că scăpase de la balamuc. Dar nici de balamuc n-amdat. Nu mai ştiam ce să cred, zău aşa! L-am întrebat dacă mai e mult pânăla Hartford şi omul mi-a răspuns că n-a auzit niciodată de o asemenealocalitate. Mi-am zis că minte, dar am lăsat să treacă de la mine. Peste unceas, am zărit în depărtare un oraş moţăind într-o vale, lângă un râuşerpuitor, iar dincolo, pe un deal, o mare fortăreaţă cenuşie, cu turnuri şiturnuleţe. Pân-aici nu mai văzusem d-alde astea decât prin poze.
 — Bridgeport, nu-i aşa? l-am întrebat, arătând cu degetul.
 — Camelot, îmi răspunse el.Străinul meu dădea semne că-l fură somnul. Se surprinse clipocind şizâmbi – cu zâmbetul lui duios şi vetust – zicând:
 — Văd că nu mai pot continua povestirea, dar hai cu mine. Am scris-otoată şi, dacă-ţi place, poţi s-o citeşti în vo
ie. În odaia sa, el adăugă:
 — Mai întâi, am scris nişte însemnări zilnice, apoi cu timpul, după anide zile, am luat însemnările şi am alcătuit din ele o carte. Vai, cât amar devreme trecut-a de atunci!Mi-a întins manuscrisul şi mi-a arătat locul de unde să încep lectura.
 —Începe de aici, mi-a zis. Ce e mai înainte, ţi-am şi povestit.
Îl toropise somnul. În timp ce mă îndreptam spre uşă, l-am auzitbolborosind în clipoceala lui:
 — Îţi urez cale bună, luminate cavaler!M-am aşezat la gura sobei şi am cercetat comoara. Prima parte – ceamai voluminoasă – era scrisă pe pergament şi gălbejită de vreme. Amcercetat o filă, mai stăruitor, şi am văzut că era un palimpsest. Sub scrisulvechi şi tulbure al istoricului yankeu se întrezăreau urmele unui scris şi maivechi, şi mai nelămurit – cuvinte şi fraze latineşti, fără îndoială frânturi dinstrăvechi legende călugăreşti. Am răsfoit până la locul indicat de străin şiam început să citesc cele ce urmează…
Trebuie sa mentionez ca mie mi s-a oferit o editie foarte buna a acestei carti de libraria online Libris. Cartea un Yankeu la curtea regelui Arthur, cartonata, cu foi albe si de calitate, o puteti gasi la pretul de 28 de lei AICI.

8 gânduri despre “Un yankeu la curtea regelui Arthur

  1. Mark Twain a fost totdeauna unul din autorii mei preferati🙂 Un yankeu la curtea regelui Arthur mi s-a parut o carte fenomenala de fiecare data cand am citit-o ( de vreo 3 ori ) si plina de umor cum ai spus si tu. Dar, sincera sa fiu, cel mai mult mi-a placut ecranizarea romanului cu Whoopi Goldberg ( A Knight in Camelot – absolut geniala ecranizare, mori de ras🙂 ) Insa, sfarsitul nu mi-a placut, mi s-a parut nedrept.

    1. Sfarsitul mi se pare oarecum misterios sa fiu sincera. Da, mi s-a parut nedrept si mie dar ce pot face? Totusi, te face sa te intrebi daca tipu nu era chiar un nebun si nu facuse dacat sa-si imagineze toate acele intamplari din romanul sau. Caci, la cat de injosita este magia in romanul asta, lui Merlin i-a iesit vraja, observi? Dar mda.. intr-adevar nedrept😦 Si mi se pare usor neterminat. Nu mai aflii nimic despre Clarance, observi? Oricum, la cum a fost construita romanul nici nu se putea altfel dar tousi…

      1. Da, am observat. Ar fi fost interesant sa se poata afla mai mult. Mie mi-a placut foarte mult de Sandy cand am citit romanul, mi s-a parut un personaj foarte revigorant ca sa spun asa. Cine stie apropo de vraja lui Merlin… totusi e trist oricum ai da-o si daca si-a imaginat totul si daca nu.

      2. Da, ar fi fost frumos sa putem afla mai multe despre Clarance. Dintre personaje mie mi-a placut mult de tot Sandy, si m-a amuzat. Mi s-a parut un personaj foarte „fresh”. Apropo de final, mi se pare trist oricum ai da-o si daca si-a imaginat si daca a fost pe bune. Pana la urma el tot nu a avut parte de ce a vrut.

      3. Da, asa-i. Nu a avut parte. Este destul de trist cand te gandesti la societatea pe care a incercat sa o creeze, mai avea atat de putin, stii. Dar, daca te uiti in aprofunzime nu era prea bine caci… Ei, stii si tu, fax in anii 500. Lumea nu era pregatita pentru asta si cumva Hank le baga pe gat oamenilor sa accepte si alta realitate decat cea in care traiau. A facut foarte multe greseli, nu mi se parea prea superior asa cum ii placea lui sa creada. Numai desteptu clasei de prosti, pe sistemul asta mergea. Totusi este pacat caci petrecuse ani intregi la curtea regelui Arthur si, daca vraja lui Merlin a reusit, si ceilalti din pestera au murit… Cea mai trista parte este ca nu a revazut-o Hank pe Sandy. Era intr-adevar, un personaj revigorant. Totusi imi e rusine sa recunosc ca mai bine de jumatate din lucrurile pe care le-a spus de-a lungul romanului nu le-am inteles nici pe departe…

  2. Din recenzie pare a fi pe gustul meu, de fapt, pare chiar interesanta. Din cele 5 comentarii pare a fi SI mai intersanta si vad ca nu esti singura careia i-a placut:). Clar o am pe lista, dar nu stiu cand ii va veni momentul la cumparat:))

    Am o intrebare: Ai comandat vreodata de pe site-ul editurii litera? Daca da, ti-a venit coletul. Daca nu, sti pe altcineva care sa fi comandat?:D

    1. Ma bucur ca te-am convins. Crede-ma, chiar merita.
      Nu, nu am comandat niciodata direct de pe site-ul Litera. Dar daca nu ti-a venit coletul, ma mira, totusi e editura serioasa. Daca nu iti vine, da reply la mailul si intreaba-i.

      1. Eu am comandat pentru cineva, iar persoana aceea cunoaste o alta care lucreaza [oarecum] la litera si a zis ca ei nu trimit comenzi, iar in cazul in care trimit ajung fff tarziu

Ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s