CĂDEREA. Cartea I din seria CELE NOUĂ VIEŢI ALE LUI CHLOE KING de Liz Braswell

Leda zice:

AI GRIJĂ CE DORINŢĂ ÎŢI PUI DE ZIUA TA!

Chloe King este o fată obişnuită de şaisprezece ani, care face lucruri normale – merge la şcoală, mai chiuleşte uneori ca să se întâlnească cu prietenii, e veselă, ia note bune. Dar, chiar înainte de a împlini şaisprezece ani, îşi doreşte tare mult ca viaţa ei să se schimbe, să devină mai interesantă, mai plină de acţiune, mai… periculoasă şi să cunoască iubirea. Şi iată că, în curând, începe să observe că i se întâmplă multe lucruri ciudate –  îi cresc gheare de pisică, vede perfect pe întuneric, devine tot mai agilă, iar când cade din cel mai înalt turn din San Francisco moare, după care învie…De acum înainte, viaţa ei tihnită se va schimba mult mai mult decât îşi dorise….

Începe să descopere cine este cu adevărat şi află că este originară din Ucraina, de unde a fost adusă în America de tatăl său adoptiv. De asemenea, că este descendenta unei mitice rase de feline, Mai, şi că menirea ei – în calitate de Unificatoare – este salvarea şi protejarea semenilor. Deci cele nouă vieţi trebuie puse în slujba apărării speciei sale. Va reuşi oare?

Mister, supranatural, suspans, planuri malefice, o poveste de dragoste – ce vă puteţi dori mai mult?

Nu uitaţi de serialul de televiziune produs de ABC Family. Amănunte găsiţi pe http://www.theninelivesofchloeking.com.

Un gând despre “CĂDEREA. Cartea I din seria CELE NOUĂ VIEŢI ALE LUI CHLOE KING de Liz Braswell

Ce parere ai?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s