Recenzie – Sub aceeaşi stea

Mulţi dintre voi ştiţi deja despre ce este vorba în această carte şi probabil deja a-ţi citit-o. Este o carte uşoară, plăcută, impresionantă şi tristă. Este diferită de alte cărţi YA citite şi, ceea ce mi-a plăcut, este că a fost plină de elemente originale… şi răsturnări de situaţie. Însă, şi probabil mulţi dintre voi mă vor condamna pentru asta, nu m-a impresionat prea mult… Pun acest lucru pe seama faptului că probabil ştiam de dinainte ce urma să se întâmple. De asemenea, farmecul i-a pierit şi mai mult din cauza perioadei aglomerate în care am citit-o, reuşid să o termin abia într-o lună. Cu toate acestea, deşi a fost ceva ce se încadreaza mult înafara stilului meu preferat, mi-a plăcut.

Povestea este una realistă, ceva ce se poate întâmpla chiar în momentul acesta undeva în lume. Este vorba despre o fată, Hazel Grace, care suferă de cancer pulmonar. Participand la un grup cu mai mulţi oameni în situaţia ei, ea îl întâlneşte pe Augustul Waters, un băiat care reuşeşte să îi aducă zâmbetul pe buze şi care îi arată că există lucruri pentru care merită să trăieşti. Acesta o ajută să îşi împlinească cel mai mare vis în viaţă şi o face cu adevărat fericită. Însă, uneori, sorţii sunt pur si simplu potrivnici.

Ceea ce îmi place cel mai mult, şi este de fapt lucrul după care o foarte mare din viaţă m-am ghidat, este conceptul de bază al acestei cărţi, şi anume “Fără suferinţă, cum ai putea ştii ce e bucuria?”. Este ceea ce dă sens vieţii mele şi dă un sens tuturor lucrurilor rele sau nedrepte întâmplate în viaţă în general. Eu obişnuiam să spun că fără suferinţă, fericirea nu există. Dar, de altfel, este acelaşi concept şi asta mi-a plăcut cel mai mult la carte, având în vedere că nu mulţi sunt cei care văd lumea aşa.

Să fiu sinceră, deşi nu sunt chiar cel mai mare fan al cărţii, pot să zic că şi mie mi-a schimbat niţel perspectiva asupra vieţii întru câtva. Sunt aceste citate care mi-au rămas inconştient în minte şi pe care le asociez cu viaţa mea, şi ajung să le gândesc în momente care nu au nicio legătură cu această carte.

“Ar fi un privilegiu să am inima frântă de tine.”

”Așa stă treaba cu durerea, cere să fie trăită.”

”- Hazel Grace, ești singura adolescentă din America pe care o cunosc și care preferă să citească poezie în loc s-o scrie. Asta îmi spune multe”

”Iubirea adevărată se naște în timpuri grele.”

”- De ce mă privești în felul ăsta?
– Deoarece ești frumoasă. Îmi face plăcere să privesc oameni frumoși și, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât să nu-mi interzic plăcerile mai simple ale vieții.”

”E o metaforă, înțelegi? Pui lucrul ucigător drept între dinți, dar nu-i dai puterea să-și înfăptuiască omorul.”

”Voi lupta pentru tine, voi găsi o modalitate să mai stau pe aici și să te enervez multă vreme.”

’’Unele infinităţi sunt mai mari decât altele.’’

Ultimele două sunt preferatele mele, deoarece… mi-am născut propriile amintiri cu acestea. Aşadar, aceasta este o carte care înseamnă destul de mult pentru mine şi abia aştept să mi-o cumpăr şi eu (mi-o împrumutase o prietenă când am citit-o) şi să o recitesc, dar aşa cum se cuvine, având timpul necesar.

John Green

Recenzie – P.S. Te iubesc

Te-ai întrebat vreodată cum ai proceda dacă soţul tau, cu care erai căsătorită de 7 ani, ar deceda? Ai putea să îţi revi în urma şocului pierderii cuiva atât de drag ţie? Ai putea să îţi iei viaţa în proprile mîini şi să reîncepi totul de la zero, cunoscând persoane noi, luându-ţi un nou job, învăţând să te distrezi din nou? Suna complicat, nu? Ei bine, asta este exact ceea ce Holly Kennedy încearcă să facă.

Când Gerry moare din cauza cauza unei tumori pe creier, soţia acestuia intră într-o depresie cruntă. Nu are loc de muncă şi nimic cu care să îşi poată ocupa mintea, şi nu poate avea grijă nici măcar de ea însăşi. Trece o lună de la moartea lui Gerry când Holly primeşte un pachet cu 10 plicuri scrise de mâna decedatului, pe vremea când acesta era încă în viaţă. Scopul acestor scrisori este să o ajute pe Holly să îşi revină şi să îşi poată lua viaţa de la capăt, poate chiar să îşi găsească o nouă iubire. Însă va reuşi Holly să facă tot ce îi cereau scrisorile? Asta rămâne pentru voi să aflaţi.

Exact cum spune şi editorul cărţii, Cecelia Ahern ţine să reinventeze poveştile şi să îţi demonstreze că viaţa nu este chiar atât de dulce precum spun toate cărţile de dragoste. Uneori se pot întâmpla lucruri teribile care să te smulgă din micul tău paradis, iar în momentele acelea trebuie să te adaptezi situaţiei. Probabil în oricare altă poveste de dragoste, în contextul acesta s-ar fi spus mai multe despre iubirea dincolo de moarte, si tocmai asta este ceea ce mi-a placut la acest roman! Este mult mai realistă şi adaptată la viaţa reala decât oricare altă poveste de dragoste pe care am citit-o vreodată, nefiind clişeică. Am iubit-o, şi mi-a părut rău când am terminat-o…

P.S. S-a făcut, după cum cred că deja ştiţi deja, un film după această carte, numit “P.S. I love you”. Părerea mea este că dacă vreţi să vă uitaţi la film, să o faceţi înainte să citiţi cartea, căci eu am încercat să îl văd imediat după ce am dat şi ultima pagină a romanului şi am fost atât de profund dezamăgită de el încât l-am oprit la jumătate. Nu are nimic din substanţa cărţii şi nu a reuşit să imortalizeze mare lucru din sentimentele transmise de roman. El însă pare un film drăguţ, dar din nou, încercaţi să îl vizionaţi înaintea romanului căci altfel vă va cam plictisi (părerea mea). În orice caz, în film joacă actori destul de faimoşi (Hilary Swank, Gerard Butler) şi asta cred că o să vă facă destul de curioşi.

***

Okaaaay, omorâţi-mă. Ştiuuu, am lipsit 2 ani. Inactivitate totală… bla bla… Dar plătesc pentru asta, bine? Uitaţi cât de tare mi-am ieşit din mână! Dar serios acum, îmi pare rău pentru această îndelungaaaatăăăă absenţă, chiar mi-aţi lipsit şi la câte cărţi am citit în ultimul timp, o sa am la recenzii de făcut de o să vă săturaţi de mine! :D Priviţi partea bună: mă întorc în forţă şi promit că nu vă mai las niciodată în pace o perioadă atât de lungă! :P YAY!

While reading: Fata cu Picioare de Sticla

Click pe mine ca sa ma comanzi!

Stiti cum este ca atunci cand citesti o carte, parerile pe care ti le lasa sa fie atat de puternice incat sa vrei neaparat sa vorbesti cu cineva pe tema cartii respective? Sunt lucruri care in recenzii nu se reflecta, si cel mai probabil sunt lucrurile care isi lasa cu adevarat amprenta asupra ta.

Nu va faceti griji: nu voi da mai mult spoiler decat as da intr-o recenzie. Doar asa, cat sa va fac curiosi :) In plus, asta ma va ajuta si pe mine cand voi face recenzia sa pastrez toate aspectele importante care m-au impresionat de-a lungul cartii pentru a nu uita sa mentionez nimic care merita spus.

Okay, dupa cum spune si titlul, m-am apucat de o carte noua numita Fata cu Picioare de Sticla, de Ali Shaw. Am citit pana acum numai primele 3 capitole dar pot spune cu siguranta ca nu am mai vazut niciodata mai multa culoare intr-o carte. Peisajele si descrierile sunt de-a dreptul exceptionale, iar stilul autorului este, pana acum, foarte fin. Se anunta a fi o carte buna. De asemenea, nu stiu daca asta

Ali Shaw

este numai in editia mea sau nu, dar hartia folosita este atat de moale si de fina, si totusi foarte calitativa, ca imi este frica sa nu cumva sa o indoi sau sa o patez, catusi de putin. Este exceptional. Ca sa nu mai spun de idee: foarte originala si oarecum abstracta, este ceva ce m-a atras de la prima pagina. Dar descrierile sunt cele care ma impresioneaza. Nu va imaginati ca este numai descriere, caci nu este asa. Este un echilibru perfect. Cum am mai spus, o carte speciala.

Mitago

Si uite ca intr-un final am mai terminat o carte… Oh, dar hey, nu-i asa ca atunci cand spun carte, tu, undeva in subconstientul tau, te gandesti la legende? La Arthur si cavalerii mesei rotunde, la Robin Hood si tot asa? Ei bine, cum ar fi daca aceste personaje din marile legende si povestiri ar prinde viata? Probabil ca ar fi mortal. Si fix despre asta ne vorbeste cartea Mitago…

Este sfarsitul Razboilui Mondial. Doi frati se revad dupa mult, mult timp. Doar ca se pare ca unul dintre frati se baga pe unde nu ii fierbe oala si se adanceste intr-o padure in care forme Mitago pot lua fiinta oricand din subconstientul oricui intra in padure si reuseste sa treaca de campul de forta energetica impus de aceasta. Poate parea complicat dar pe parcursul cartii vei intelege fiecare idee cu destul de mare usurinta. Desi ritmul este destul de incet, actiunea penduland putintel sacadata pana la un anumit moment (dupa parerea mea) , cartea aceasta te poate fura de la prima pagina. Vei calatori impreuna de personaje in padurea Ryhope infruntand alaturi de ei situatile primejdioase deopotriva cu momentele frumoase.

In putine carti mai gasesti atat de bine combinate stiinta, fantezia si mitul. Trebuie de asemenea apreciate si intorsaturile de situatie. De asemenea, autorul, prin maiestria lui, te poate face in doua secunde sa prinzi drag de un personaj ca apoi sa te simti la fel de tradat de el ca si cum ai fi parte din actiune.

Ei bine, sunt multe aspecte ale cartii acesteia despre care as putea discuta aici. Dar mai bine va las pe voi sa descoperiti singuri.

Vampir pentru o zi

V-ati gandit vreodata cum este sa fiti vampiri? Dar desigur ca v-ati gandit la asta. Toti si-au dorit-o, macar odata in viata lor. Toti fanii cartilor cu vampiri sau filme, toti cei care isi urasc profesoara de matematica, toti cei care au fost batjocoriti, grabiti sau asa mai departe. Este faptul a avea ceva in plus fata de ceilalti, ceva ce sa ii faca sa iti arate respect. O putere in plus fata de ceilalti, ce ii face sa se teama de tine.

Am fost vampir pentru o zi.

… din pacate, a fost o zi in care a trebuit sa merg la scoala.

Ti-ai dorit vreodata, ca atunci cand cineva te ia din spate “BA! Hai mai repede si grabeste-te odata, ca nu am toata ziua!” tu pur si simplu sa ii zambesti crud si acela sa se dea doi pasi inapoi, ingrozit? Ti-ai dorit vreodata ca atunci cand cei din liceul tau te trateaza superior, sa le arunci o privire de-a dreptul ucigatoare, contemplata de niste colti imensi? Ti-ai dorit ca atunci cand tu ajungi acasa si o gasesti pe mama ta suparata, urland la tine, tu pur si simplu sa ii zici, “Ai grija, sunt un Vampir. Nu ma infuria!”… credeti-ma, nu vreti! Parinti nu gusta chestiile de genul.

Totul a inceput noaptea, cand am auzit o voce ce imi soptea la ureche “Ai grija… de acum, o mare responsabilitate sta pe umerii tai”. Apoi am simtit o mangaiere pe obraz, iar imediat dupa, o durere surda in jurul gatului… Am cazut inapoi in pat, sleita de puteri, cazand intr-un somn adanc, inconstient.

Dimineata cand m-am trezit, aveam colti.

Nu mi-am dat seama de gravitatea schimbarii imediat. In mintea mea, eram inca normala: trebuia sa merg la scoala. Asa ca astawpid-IMG_20140107_081720.jpg este ceea ce am facut. Simplu si usor ca intr-o dimineata normala. M-am urcat in metrou, am coborat pentru a schimba magistrala, iar acolo m-am intalnit cu un coleg, si in momentul in care m-a imbratisat in semn de salut, am simtit un instinct animalic, primar, ce m-a impins sa il musc. Astfel, s-a transformat si el. La el schimbarea a fost imediata. Am putut sa vad cum coltii ii ies si i se maresc si socul avut ce ii disparea, inlocuita fiind de o privire inexpresiva. Si am mers la scoala.

Nu vroiam sa spunem nimanui. Nu stiam cum sa ne ferim sa nu ne vada profesorii. Era foarte greu. Totul in jurul meu capatase o culoare mai vie, mai puternica decat vazusem in viata mea. Agilitatea mea crestea pe masura ce timpul trecea. Era incredibil.

Dupa ore, a trebuit sa mergem sa vizitam o colega la spital. Ii promisesem de cu cateva zile inainte. Dupa ce a suferit un accident de masina, ne-am gandit ca ar fi dragut sa mergem sa o vedem. Si am fost. Iar acolo, la spital, unde mirosul de sange era atat de pregnant si de apetisant, am realizat ceva: viata mea nu va mai fi niciodata asa cum era.

Puterea, tot ceea ce aveam, agilitatea, vedearea puternica, totul… nu mai avea nici un rost. Totul se schimbase.

Cand am ajuns acasa, m-am dus si m-am uitat pe fereastra. A fost o seara senina: poate singura senina din ultimele zile, fiind totusi mijlocul iernii. Si am vazut o stea: steaua la care mi-am pus o dorinta cand eram mica, sperand ca se va implini. Mama mi-a spus intotdeauna asta: ca acea steluta, mica, ce abia se vedea, stralucea de fapt mai tare ca toate celelalte, doar ca nu puteam eu sa ii vad puterea. Si privind-o, am facut alegerea. Am inchis ochii pastrand inca in minte imaginea stelei, unica, lipsita de stralucirea celorlalte din jur. Imi aminteam cuvintele mamei mele cand eram mica:
-Alexa, tine minte ceea ce iti spun. Cea mai mica stea vizibila de pe cer are cea mai mare putere dintre toate. Nu uita asta.

Astfel ca am cuvantat, concentrandu-mi toata fiinta asupra dorintei ce o spuneam. Si am spus:
– Imi doresc sa fiu precum tine: cu nimic in plus fata de ceilalti. Mica si retrasa, dar cu puterea din interior. Nu imi doresc sa fiu vampir, nu imi doresc sa am putere. Scapa-ma, te rog, de acest blestem!
Dimineata urmatoare era totul normal. Nimic, niciodata nu se intamplase.

Pistolarul – Stephen King

Stau aici, holbandu-ma la pagina alba de internet din fata mea nestind ce sa scriu, crantanind un chips cu branza, si intrebandu-ma cate lumi mai exista inafara de aceasta, itrebandu-ma ce se alfa in spatele copertinei negre a mortii: poate ca moarte este doar o iluzie, doar un mod de a calatori intre mai multe lumi. Oare exista mai multe universuri? Si daca da, cate? Daca universul este infinit, cum ar fi sa existe o infinitate de infinite? Poate ca acesta chiar este un fapt adevarat… si daca este adevarat, poate acolo chiar exista o lume in care mutantii si demonii traiesc printre oameni, terorizandu-i. Sau poate nu este o alta lume ci doar un alt timp. Un timp mult in viitorul departat, unde un pistolar numit Roland incepu sa urmareasca un vrajitor, zis Omul in Negru, pentru a ajunge la Turn. Turnul ce putea controla timpul. Turnul ce avea puterea ka-ului. Si fugind sa prinda unul dintre cei mai mari vrajitori, nu face altceva decat sa dea peste tradatori si sa tradeze, la randul sau pentru a-si atinge telul. Sentimentele ii pun in pericol misiunea iar umbre din trecut se abat mereu asupra gandurilor lui.

Pot sa spun ca aceasta carte m-a incitat destul de mult. Prezinta foarte bine scurgerea timpului ce ne afecteaza pe noi toti, punand totul intr-o lumina fictionala in care pericolul este peste tot, iar tu insuti prezinti un pericol pentru ceilalti. Suspansul este prezent in carte, caci totusi, pana la urma vorbim aici despre Regele Horrorului, Stephen King, dar nu suspansul a fost cel ce a surprins. M-a impresionat mai mult impletirea dintre vis si realitate, dintre trecut si prezent, dintre amintire si actualitate. A fost astfel de frumos si de cursiv scrisa ca a alunecat prin fata ochilor mei, pagina cu pagina, absorbindu-ma in poveste, pana cand am observat ca pur si simplu s-a terminat. Precum nisipul ce se scurge printr-o clepsidra. Totusi, lumea merge mai departe…

Recomand cartea aceasta. Este o lectura diferita si foarte intriganta, nu neaparat din punct de vedere literar cat din punct de vedere al povestii. Totul se impleteste perfect. Imaginea desertului arid, totusi, nu este o imagine care sa ti se stearga atat de usor din minte dupa citirea acestei carti, asadar nu va imaginati ca este genul de carte (chiar daca este ea subtirica) de citit intr-o simpla dupamiaza.

Happy Birthday to You, Tina

Vi-o mai amintiti pe Tina? Pentru o perioada a fost si ea administratoarea blogului acesta, dar datorita examenelor de clasa a 8-a pe care urma sa le aiba, timpul liber de care dispunea nu o lasa sa se ocupe si de acest blog: lucru de inteles, de altfel.

Ei bine, astazi este ziua ei. Este ziua unui prieten adevarat la care chiar tin si in care am foarte multa incredere. O sustin si o voi sustine intru totul in tot ceea ce face. Si prin aceasta postare, tot ce vreau sa fac este sa ii transmit un calduros si dulce La Multi Ani!

Voi fi mereu alaturi de tine, sa nu uiti asta! Si multi, multi, multi ani inainte sa ai, dar poate nu chiar foarte multi caci nu vreau sa te vad o baba batrana cu pielea scofalcita. Sau nu! Mai bine sa ai caaaaat mai multi ani si foarte foarte foarte multa sanatate! Sa gasesti o licoare a tineretii ce sa te tina vesnic tanara, ca sa iti pot fi prietena in continoare pentru inca un mileniu, sa mai vin la ziua ta pentru inca o mie si una de ori! Esti cea mai tare!

La Multi Ani!!!

 

*ps: EU NU SUNT AROGANTA PENTRU CANTECUL DE LA INCEPUT. NU L-AM PUS CA SA JIGNESC. IL PUN DE FIECARE DATA CAND ESTE ZIUA UNUI PRIETEN.

NICI UN SENTIMENT NU A FOST RANIT IN TIMPUL SCRIERII ACESTUI BLOG.
PACE!

Happy new year!

Acesta a fost poate cel mai nebunatic an pe care l-am trait vreodata. Anul acesta s-au intamplat mai multe lucruri decat am mai trait vreodata pana acum. Si, de fapt, aiurea ma exprim eu spunand “anul acesta”. Deja “anul acesta” este anul trecut. La multi ani tuturor cititorilor blogului meu, tuturor iubitorilor de carti, tuturor bloggerilor cu care am intrat vreodata in contact. Va multumesc pentru sustinerea pe care mi-ati oferit-o pana acum, si fie ca anul ce va veni sa va aduca tot ceea ce e mai bun si mai magic in acest univers!

… Si va las aici un mic rezumat a ceea ce am facut de Craciun. Btw, totul s-a terminat cu ajunsul meu acasa pe la ora 11 noaptea si mama urland la mine… Oooops :S

Ei bine, va urez inca odata un an nou fericit si plin de impliniri! La multi ani!

So… be happy!

Zilele trecute am invatat ceva: de ce noi, oamenii in general, uitam sa ne bucuram de momentele frumoase doar pentru ca vrem si mai mult? De ce riscam sa uitam sa ne bucuram pentru ceea ce se petrece in prezent, doar de frica ca alte momente frumoase nu vor mai veni? Ne facem prea multe griji ca lucrurile se pot strica sau ca nu vom mai intalni alta ocazie sa fim fericiti, ca pur si simplu nu vom mai ajunge in punctul acela.

Multi dintre noi trebuie sa patrundem sensul acestor cuvinte:  Fericirea nu este scopul, ci actiunea. Ea nu este destinatia, ci drumul pe care ti-l alegi. Am facut aceasta greseala de mai multe ori in ultimile zile: am considerat fericirea un scop la care trebuie sa ajung cu orice pret si am uitat, astfel, ca sunt fericita. O puteti numi prostie, caci este, dar multi dintre noi facem aceasta prostie.

Viata este de fapt atat de simpla, de usoara, de placuta, de ce trebuie sa ne-o umplem oare de griji? Iubirea, fericirea, norocul, este ceva ce faci, este ceva ce alegi din propria initiativa. Multora ne este frica sa facem alegeri pentru simplul fapt ca am putea sa cadem, sa nu mai ajungem sa ne cucerim anumite scopuri. Imi este mai usor sa spun ca totul este pur si simplu o iluzie.

Trebuie sa invat sa ma bucur de momentul prezent, sa nu imi fac griji pentru ce va veni. Trebuie sa reinvat sa rad si sa ma bucur precum un copil: fiecare lucru sa ma entuziasmeze si sa imi aduca zambetul pe buze, sa ma pot bucura de orice lucru micut. Sa fac fiecare gest, fiecare fapta, semnificativa pentru mine. Pur si simplu am senzatia ca trebuie sa reinvat sa fiu fericita: o alta greseala pe care o fac. Astfel esti daca iti alegi sa fi astfel, fericit. Nu este un scop pentru care trebuie sa fac ceva. Asadar, let’s be happy, the life is easy. At least, why not? Intelege fericirea pe care o ai deja si nu incerca sa obti mai multa. Asta inseamna, de la bun inceput, a esua.

Oh, si daca incepe sa ninga (nu stiu cum e pe la voi, dar acuma, afara a inceput sa fulguiasca destul de placut) trebuie neaparat sa ma duc sa imi iau niste pliculete de ciocolata calda. De fapt, cred ca ma duc chiar acuma sa cumpar.

Cya

beautiful_christmas_tree-wide

O sa vina Craciunul!!!

Christmas

Christmas, a little paradise

Ce este Craciunul? Este m0mentul acela asteptat de toti pentru ca este singura zi din an in care poti fi cu adevarat impreuna cu toate persoanele tale apropiate. Este ziua aceea din an in care te trezesti cu un zambet pe fata indiferent ce s-a intamplat ziua anterioara, este ziua in care, ca un copil mic, te duci, te uiti sub brad si apoi, conspectand cadourile, iti bei ciocolata calda atat de bine venita pe o vreme asa de rece. Este momentul in care toata casa miroase a scortisoara si condimente de vin fiert, este momentul in care nu poti fi atlfel decat fericit, absorbit de admosfera generala.

Asta inseamna, cel putin pentru mine, Craciunul. Un moment magic pentru lucrurile pe care ti le daruieste: nu “Mosu’ “, ci spiritul Craciunului. Sentimentul atat de minunat care incanta toata lumea si zapada alba nu fac decat sa iti confere poate cea mai fericita zi din an. In plus, nu vi s-a intamplat niciodata sa mai vina uneori niste colindadori (mai mult sau mai putin afoni) cand tie iti este lene sa te duci si nu vrei sa deschizi usa, calci pisica pe coada din greseala, ea urla din toti plamanii si apoi esti obligat sa raspunzi, neputandu-te preface ca nu este nimeni acasa din cauza zgomotului? Da, exact asa ziceam si eu.Alta parte draguta a Craciunului este cand te duci in vizita la familie, cumperi niste cadouri si apoi vezi copii mici, verisori sau alte rude, care se grabesc sa descopere cadourile ca si cum acesta ar fi cel mai important lucru de pe Pamant. Zambetul de pe fata lor pur si simplu te face sa zambesti si tu.

Si, mai mult, ce este Craciunul, daca nu il petreci aproape de persoanele iubite? Doar gandeste-te: cum ar fi Craciunul daca, chiar daca ai primi toate cadourile materiale din lume, nu ai avea familia si prietenii aproape? Nu ar mai fi Craciun atunci, nu pentru mine.

Am o intrebare pentru tine. Ce inseamna pentru tine Craciunul ideal? Cum il vezi tu? Si ce te face sa te bucuri de aceasta sarbatoare?

Distractie Placuta de Mos Nicolae! :)