Prin Ochii Lumii!

Ştiu că îmi simţiţi absenţa de pe blog… dar am o scuză bună: m-am apucat de un proiect pe youtube împreună cu un prieten în care prezentăm evenimentele care au avut loc şi care vor urma în Bucureşti. Asta îmi solicită destul de multişor timp dar promit că încă nu am dispărut! :D Dacă sunteţi interesaţi, vă las filmuleţul mai jos. Btw, am o presimţire că în curând voi începe să prezint şi cărţi pe acolo ;)

Mecanica Inimii – Recenzie

Nu ştiu nici măcar cum aş putea începe recenzia asta. Aş putea să spun că aceasta a devenit, fără absolut niciun efort, cartea mea preferata. Aş putea să spun că am simţit alături de personaj, am râs alături de personaj şi m-am regasit în el. Aş putea să spun că a fost scrisă cu asemenea măiestrie încât, în timpul lecturii nu mai exista nimic înafara de poveste. Aş putea spune multe, dar nu ar avea absolut niciun sens practic. Şi asta numai din cauză că nu pot descrie toate stările pe care aceasta lectură mi le-a indus.

Cartea ne poartă pe tărâmul Scoţiei, şi anume in Edinburgh, unde unui copil nou născut nu îi bate inima. Pentru a-l menţine în viaţă, moaşa care l-a luat în grijă îi pune un ceas la inimă pentru ca aceasta să poată bate în ritmul ei. Aceasta inimă improvizată are totuşi un defect major: nu ar putea rezista niciodată iubirii şi, în special, chinurilor dragostei. Dar oamenii se maturizează şi toată viaţa se învârte în jurul iubirii, şi a felului în care oamenii iubesc. Aşadar, apare problema: ce fac dacă îmi este interzis sa iubesc? Ei bine, raspunsul este simplu: faci orice pentru iubire şi ai grijă să nu suferi.

Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic să îndure chinurile dragostei.

Eu mi-am spus întotdeauna că iubirea este cea mai dulce durere. Aş îndrăzni chiar să merg îndeajuns de departe încât să zic că este cea mai dulce tortură. Iubirea înseamnă durere. Fericirea iubirii provine dintr-o formă de suferinţă: fericirea de a revedea o persoană dragă se trage dintr-un dor lung, fericirea resimţită într-o imbrăţişare se trage din adânca nevoie de alinare, iar insăşi fericirea de a iubi pe cineva se trage din amintirea chinului de a nu iubi pe nimeni. Nu sunt mulţi oameni care să spună asta, deşi mulţi gândesc aşa. Această carte a reuşit să traducă într-un limbaj atât de simplu ceea ce foarte puţine persoane au reuşit să glasuiască. Aici, sentimentele devin un simplu obiect fizic: un ceas. Se poate strica, se poate repara, este in continuă mişcare şi măsoară trecerea timpului. Este totul atât de simplu de înţeles dar metaforic încât îţi deschide ochii asupra multor lucruri.

Una peste alta, vorbim despre o carte de viaţă în care se poate regăsi oricine. Trebuie să menţionez, am început să plâng şi să râd, nu din cauza (sau datorită) poveştii, ci din amintirile pe care aceasta le-a scos în evidenţă. Cartea nu se bazeaza pe acţiune ci mai mult pe sentimente. Este vorba despre AM SIMŢIT, nu AM FĂCUT şi asta este absolut cuceritor având în vedere că este totuşi descrisă o călătorie întragă cu un fir narativ complet constant.

Îmi place, de asemenea, modul în care sunt schiţate personajele. Chipul lor prinde formă după descrierile morale, nu fizice, iar gesturile reies la fel. Deşi este o cărticică extrem de mică, am învăţat din ea mai multe decât aş putea învăţa din DOM. Am învăţat despre iubire, am învăţat despre durere, am învăţat despre gelozie şi fericire.

Eu de obicei termin recenzile mele spunându-vă dacă merită sau nu să citiţi o anumită carte. O să termin această recenzie spunându-va să citiţi şi să recitiţi această carte de cel puţin 5 ori în viaţă, căci pot paria că de fiecare dată se va transforma într-o poveste total diferită, dar, întotdeauna, vă va ajunge direct la suflet.

Recenzie – Şcoala supunerii

Hmm… Suna intrigant să citeşti o carte erotica în care este vorba despre un fel de şcoală unde înveţi să faci sex… altfel, nu? Idea mi s-a părut atât de trăsnită încât am devenit curioasă, căci trebuie să fi fost ceva de capul acestei cărţi pentru a fi lansate, nu-i aşa? Am fost total dezamăgită.

Ceea ce m-a convins sa trec de primele 5 pagini ale cărţii a fost faptul că părea să aibă o anumită tentă psihologică: protagonista se plângea atât de viaţa ei privată cât şi profesională şi s-a gândit că are nevoie de o schimbare. De aceea, când aceasta află despre „Şcoala supunerii”, se înscrie fără să stea pe gânduri. Acolo are parte de aventuri neimaginabile care, speră ea, o vor schimba şi o vor face fericită.

Este, trebuie să recunosc, prima carte erotică pe care am citit-o şi mi-a lăsat o impresie foarte proasta. Personajele nu sunt conturate de absolut nicio culoare iar protagonista nu are niciun fel de personalitate! Se lasă jucată pe degete cu mult prea multă uşurinţă ca să poată conferi cărţii măcar un iz de realism. Trecând peste acest aspect, autoarea mi-a lăsat impresia că are un vocabular foarte nedezvoltat din cauză că repetă prea des aceleaşi cuvinte (in special „excitat” şi „frustrat”). Mi-a displăcut total evoluţia poveştii. Deşi la început a lăsat impresia că această carte are un scop, de fapt nu are. Cartea a fost scrisă strict pentru a descrie scene intime, cu maximă lipsă de afectivitate şi la bază asemănătoare. Descrierile, de asemenea, mi s-au părut slăbuţe. Şi, dacă adun tot textul care să nu fie parte ale scenelor erotice (sau de-a dreptul pornografice) cu greu pot obţine o pagină. Aveam nevoie de o pauză de la scenele erotice în cadrul romanului şi abia pe la pagina 80 am primit o pauza de vreo două pagini. Este foarte aiurea estetic să ţi un roman în acelaşi subiect constant deoarece devine foarte obositor pentru noi, cititorii, indiferent cum este scrisă. V-aş fi făcut o introducere mai lunguţă în subiectul cărţi… dar pur si simplu îmi este imposibil.

Acum, eu nu sunt din fire o persoană pudică. Nu mă potrivesc acelei descrieri de nicio culoare. Dar din punctul meu de vedere, la ce bun să scrii o carte în care să nu faci decât să descrii anume scene, fără nicio direcţie, când există atâtea filme? :D Mă aşteptam să observ schimbări de-a lungul cărţii dar nu, am ajuns la final, mai aveam trei pagini, şi nu am putut, pur si simplu, să le termin. Mi-a fost imposibil. De acea, nu vă recomand să cumpăraţi această carte. Eu am citit-o pe telefon, în format pdf, o puteţi găsi pe internet, dacă sunteţi curioşi. Este un roman scurtuţ, în formatul în care am citit-o eu avea 138 de pagini.

Dar, una peste alta, pot zice că se citeste uşor. Este singura carte despre care consider că îmi este absolut nefolositoare, căci nu deprind nicio idee din ea, dar se citeşte uşor :D. Dacă o citiţi, să îmi lăsaţi părerea voastră în comentarii, căci sunt curioasă!

Recenzie – Sub aceeaşi stea

Mulţi dintre voi ştiţi deja despre ce este vorba în această carte şi probabil deja a-ţi citit-o. Este o carte uşoară, plăcută, impresionantă şi tristă. Este diferită de alte cărţi YA citite şi, ceea ce mi-a plăcut, este că a fost plină de elemente originale… şi răsturnări de situaţie. Însă, şi probabil mulţi dintre voi mă vor condamna pentru asta, nu m-a impresionat prea mult… Pun acest lucru pe seama faptului că probabil ştiam de dinainte ce urma să se întâmple. De asemenea, farmecul i-a pierit şi mai mult din cauza perioadei aglomerate în care am citit-o, reuşid să o termin abia într-o lună. Cu toate acestea, deşi a fost ceva ce se încadreaza mult înafara stilului meu preferat, mi-a plăcut.

Povestea este una realistă, ceva ce se poate întâmpla chiar în momentul acesta undeva în lume. Este vorba despre o fată, Hazel Grace, care suferă de cancer pulmonar. Participand la un grup cu mai mulţi oameni în situaţia ei, ea îl întâlneşte pe Augustul Waters, un băiat care reuşeşte să îi aducă zâmbetul pe buze şi care îi arată că există lucruri pentru care merită să trăieşti. Acesta o ajută să îşi împlinească cel mai mare vis în viaţă şi o face cu adevărat fericită. Însă, uneori, sorţii sunt pur si simplu potrivnici.

Ceea ce îmi place cel mai mult, şi este de fapt lucrul după care o foarte mare din viaţă m-am ghidat, este conceptul de bază al acestei cărţi, şi anume „Fără suferinţă, cum ai putea ştii ce e bucuria?”. Este ceea ce dă sens vieţii mele şi dă un sens tuturor lucrurilor rele sau nedrepte întâmplate în viaţă în general. Eu obişnuiam să spun că fără suferinţă, fericirea nu există. Dar, de altfel, este acelaşi concept şi asta mi-a plăcut cel mai mult la carte, având în vedere că nu mulţi sunt cei care văd lumea aşa.

Să fiu sinceră, deşi nu sunt chiar cel mai mare fan al cărţii, pot să zic că şi mie mi-a schimbat niţel perspectiva asupra vieţii întru câtva. Sunt aceste citate care mi-au rămas inconştient în minte şi pe care le asociez cu viaţa mea, şi ajung să le gândesc în momente care nu au nicio legătură cu această carte.

“Ar fi un privilegiu să am inima frântă de tine.”

”Așa stă treaba cu durerea, cere să fie trăită.”

”- Hazel Grace, ești singura adolescentă din America pe care o cunosc și care preferă să citească poezie în loc s-o scrie. Asta îmi spune multe”

”Iubirea adevărată se naște în timpuri grele.”

”- De ce mă privești în felul ăsta?
– Deoarece ești frumoasă. Îmi face plăcere să privesc oameni frumoși și, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât să nu-mi interzic plăcerile mai simple ale vieții.”

”E o metaforă, înțelegi? Pui lucrul ucigător drept între dinți, dar nu-i dai puterea să-și înfăptuiască omorul.”

”Voi lupta pentru tine, voi găsi o modalitate să mai stau pe aici și să te enervez multă vreme.”

’’Unele infinităţi sunt mai mari decât altele.’’

Ultimele două sunt preferatele mele, deoarece… mi-am născut propriile amintiri cu acestea. Aşadar, aceasta este o carte care înseamnă destul de mult pentru mine şi abia aştept să mi-o cumpăr şi eu (mi-o împrumutase o prietenă când am citit-o) şi să o recitesc, dar aşa cum se cuvine, având timpul necesar.

John Green

Recenzie – P.S. Te iubesc

Te-ai întrebat vreodată cum ai proceda dacă soţul tau, cu care erai căsătorită de 7 ani, ar deceda? Ai putea să îţi revi în urma şocului pierderii cuiva atât de drag ţie? Ai putea să îţi iei viaţa în proprile mîini şi să reîncepi totul de la zero, cunoscând persoane noi, luându-ţi un nou job, învăţând să te distrezi din nou? Suna complicat, nu? Ei bine, asta este exact ceea ce Holly Kennedy încearcă să facă.

Când Gerry moare din cauza cauza unei tumori pe creier, soţia acestuia intră într-o depresie cruntă. Nu are loc de muncă şi nimic cu care să îşi poată ocupa mintea, şi nu poate avea grijă nici măcar de ea însăşi. Trece o lună de la moartea lui Gerry când Holly primeşte un pachet cu 10 plicuri scrise de mâna decedatului, pe vremea când acesta era încă în viaţă. Scopul acestor scrisori este să o ajute pe Holly să îşi revină şi să îşi poată lua viaţa de la capăt, poate chiar să îşi găsească o nouă iubire. Însă va reuşi Holly să facă tot ce îi cereau scrisorile? Asta rămâne pentru voi să aflaţi.

Exact cum spune şi editorul cărţii, Cecelia Ahern ţine să reinventeze poveştile şi să îţi demonstreze că viaţa nu este chiar atât de dulce precum spun toate cărţile de dragoste. Uneori se pot întâmpla lucruri teribile care să te smulgă din micul tău paradis, iar în momentele acelea trebuie să te adaptezi situaţiei. Probabil în oricare altă poveste de dragoste, în contextul acesta s-ar fi spus mai multe despre iubirea dincolo de moarte, si tocmai asta este ceea ce mi-a placut la acest roman! Este mult mai realistă şi adaptată la viaţa reala decât oricare altă poveste de dragoste pe care am citit-o vreodată, nefiind clişeică. Am iubit-o, şi mi-a părut rău când am terminat-o…

P.S. S-a făcut, după cum cred că deja ştiţi deja, un film după această carte, numit „P.S. I love you”. Părerea mea este că dacă vreţi să vă uitaţi la film, să o faceţi înainte să citiţi cartea, căci eu am încercat să îl văd imediat după ce am dat şi ultima pagină a romanului şi am fost atât de profund dezamăgită de el încât l-am oprit la jumătate. Nu are nimic din substanţa cărţii şi nu a reuşit să imortalizeze mare lucru din sentimentele transmise de roman. El însă pare un film drăguţ, dar din nou, încercaţi să îl vizionaţi înaintea romanului căci altfel vă va cam plictisi (părerea mea). În orice caz, în film joacă actori destul de faimoşi (Hilary Swank, Gerard Butler) şi asta cred că o să vă facă destul de curioşi.

***

Okaaaay, omorâţi-mă. Ştiuuu, am lipsit 2 ani. Inactivitate totală… bla bla… Dar plătesc pentru asta, bine? Uitaţi cât de tare mi-am ieşit din mână! Dar serios acum, îmi pare rău pentru această îndelungaaaatăăăă absenţă, chiar mi-aţi lipsit şi la câte cărţi am citit în ultimul timp, o sa am la recenzii de făcut de o să vă săturaţi de mine! :D Priviţi partea bună: mă întorc în forţă şi promit că nu vă mai las niciodată în pace o perioadă atât de lungă! :P YAY!

While reading: Fata cu Picioare de Sticla

Click pe mine ca sa ma comanzi!

Stiti cum este ca atunci cand citesti o carte, parerile pe care ti le lasa sa fie atat de puternice incat sa vrei neaparat sa vorbesti cu cineva pe tema cartii respective? Sunt lucruri care in recenzii nu se reflecta, si cel mai probabil sunt lucrurile care isi lasa cu adevarat amprenta asupra ta.

Nu va faceti griji: nu voi da mai mult spoiler decat as da intr-o recenzie. Doar asa, cat sa va fac curiosi :) In plus, asta ma va ajuta si pe mine cand voi face recenzia sa pastrez toate aspectele importante care m-au impresionat de-a lungul cartii pentru a nu uita sa mentionez nimic care merita spus.

Okay, dupa cum spune si titlul, m-am apucat de o carte noua numita Fata cu Picioare de Sticla, de Ali Shaw. Am citit pana acum numai primele 3 capitole dar pot spune cu siguranta ca nu am mai vazut niciodata mai multa culoare intr-o carte. Peisajele si descrierile sunt de-a dreptul exceptionale, iar stilul autorului este, pana acum, foarte fin. Se anunta a fi o carte buna. De asemenea, nu stiu daca asta

Ali Shaw

este numai in editia mea sau nu, dar hartia folosita este atat de moale si de fina, si totusi foarte calitativa, ca imi este frica sa nu cumva sa o indoi sau sa o patez, catusi de putin. Este exceptional. Ca sa nu mai spun de idee: foarte originala si oarecum abstracta, este ceva ce m-a atras de la prima pagina. Dar descrierile sunt cele care ma impresioneaza. Nu va imaginati ca este numai descriere, caci nu este asa. Este un echilibru perfect. Cum am mai spus, o carte speciala.

Mitago

Si uite ca intr-un final am mai terminat o carte… Oh, dar hey, nu-i asa ca atunci cand spun carte, tu, undeva in subconstientul tau, te gandesti la legende? La Arthur si cavalerii mesei rotunde, la Robin Hood si tot asa? Ei bine, cum ar fi daca aceste personaje din marile legende si povestiri ar prinde viata? Probabil ca ar fi mortal. Si fix despre asta ne vorbeste cartea Mitago…

Este sfarsitul Razboilui Mondial. Doi frati se revad dupa mult, mult timp. Doar ca se pare ca unul dintre frati se baga pe unde nu ii fierbe oala si se adanceste intr-o padure in care forme Mitago pot lua fiinta oricand din subconstientul oricui intra in padure si reuseste sa treaca de campul de forta energetica impus de aceasta. Poate parea complicat dar pe parcursul cartii vei intelege fiecare idee cu destul de mare usurinta. Desi ritmul este destul de incet, actiunea penduland putintel sacadata pana la un anumit moment (dupa parerea mea) , cartea aceasta te poate fura de la prima pagina. Vei calatori impreuna de personaje in padurea Ryhope infruntand alaturi de ei situatile primejdioase deopotriva cu momentele frumoase.

In putine carti mai gasesti atat de bine combinate stiinta, fantezia si mitul. Trebuie de asemenea apreciate si intorsaturile de situatie. De asemenea, autorul, prin maiestria lui, te poate face in doua secunde sa prinzi drag de un personaj ca apoi sa te simti la fel de tradat de el ca si cum ai fi parte din actiune.

Ei bine, sunt multe aspecte ale cartii acesteia despre care as putea discuta aici. Dar mai bine va las pe voi sa descoperiti singuri.

Vampir pentru o zi

V-ati gandit vreodata cum este sa fiti vampiri? Dar desigur ca v-ati gandit la asta. Toti si-au dorit-o, macar odata in viata lor. Toti fanii cartilor cu vampiri sau filme, toti cei care isi urasc profesoara de matematica, toti cei care au fost batjocoriti, grabiti sau asa mai departe. Este faptul a avea ceva in plus fata de ceilalti, ceva ce sa ii faca sa iti arate respect. O putere in plus fata de ceilalti, ce ii face sa se teama de tine.

Am fost vampir pentru o zi.

… din pacate, a fost o zi in care a trebuit sa merg la scoala.

Ti-ai dorit vreodata, ca atunci cand cineva te ia din spate „BA! Hai mai repede si grabeste-te odata, ca nu am toata ziua!” tu pur si simplu sa ii zambesti crud si acela sa se dea doi pasi inapoi, ingrozit? Ti-ai dorit vreodata ca atunci cand cei din liceul tau te trateaza superior, sa le arunci o privire de-a dreptul ucigatoare, contemplata de niste colti imensi? Ti-ai dorit ca atunci cand tu ajungi acasa si o gasesti pe mama ta suparata, urland la tine, tu pur si simplu sa ii zici, „Ai grija, sunt un Vampir. Nu ma infuria!”… credeti-ma, nu vreti! Parinti nu gusta chestiile de genul.

Totul a inceput noaptea, cand am auzit o voce ce imi soptea la ureche „Ai grija… de acum, o mare responsabilitate sta pe umerii tai”. Apoi am simtit o mangaiere pe obraz, iar imediat dupa, o durere surda in jurul gatului… Am cazut inapoi in pat, sleita de puteri, cazand intr-un somn adanc, inconstient.

Dimineata cand m-am trezit, aveam colti.

Nu mi-am dat seama de gravitatea schimbarii imediat. In mintea mea, eram inca normala: trebuia sa merg la scoala. Asa ca astawpid-IMG_20140107_081720.jpg este ceea ce am facut. Simplu si usor ca intr-o dimineata normala. M-am urcat in metrou, am coborat pentru a schimba magistrala, iar acolo m-am intalnit cu un coleg, si in momentul in care m-a imbratisat in semn de salut, am simtit un instinct animalic, primar, ce m-a impins sa il musc. Astfel, s-a transformat si el. La el schimbarea a fost imediata. Am putut sa vad cum coltii ii ies si i se maresc si socul avut ce ii disparea, inlocuita fiind de o privire inexpresiva. Si am mers la scoala.

Nu vroiam sa spunem nimanui. Nu stiam cum sa ne ferim sa nu ne vada profesorii. Era foarte greu. Totul in jurul meu capatase o culoare mai vie, mai puternica decat vazusem in viata mea. Agilitatea mea crestea pe masura ce timpul trecea. Era incredibil.

Dupa ore, a trebuit sa mergem sa vizitam o colega la spital. Ii promisesem de cu cateva zile inainte. Dupa ce a suferit un accident de masina, ne-am gandit ca ar fi dragut sa mergem sa o vedem. Si am fost. Iar acolo, la spital, unde mirosul de sange era atat de pregnant si de apetisant, am realizat ceva: viata mea nu va mai fi niciodata asa cum era.

Puterea, tot ceea ce aveam, agilitatea, vedearea puternica, totul… nu mai avea nici un rost. Totul se schimbase.

Cand am ajuns acasa, m-am dus si m-am uitat pe fereastra. A fost o seara senina: poate singura senina din ultimele zile, fiind totusi mijlocul iernii. Si am vazut o stea: steaua la care mi-am pus o dorinta cand eram mica, sperand ca se va implini. Mama mi-a spus intotdeauna asta: ca acea steluta, mica, ce abia se vedea, stralucea de fapt mai tare ca toate celelalte, doar ca nu puteam eu sa ii vad puterea. Si privind-o, am facut alegerea. Am inchis ochii pastrand inca in minte imaginea stelei, unica, lipsita de stralucirea celorlalte din jur. Imi aminteam cuvintele mamei mele cand eram mica:
-Alexa, tine minte ceea ce iti spun. Cea mai mica stea vizibila de pe cer are cea mai mare putere dintre toate. Nu uita asta.

Astfel ca am cuvantat, concentrandu-mi toata fiinta asupra dorintei ce o spuneam. Si am spus:
– Imi doresc sa fiu precum tine: cu nimic in plus fata de ceilalti. Mica si retrasa, dar cu puterea din interior. Nu imi doresc sa fiu vampir, nu imi doresc sa am putere. Scapa-ma, te rog, de acest blestem!
Dimineata urmatoare era totul normal. Nimic, niciodata nu se intamplase.

Pistolarul – Stephen King

Stau aici, holbandu-ma la pagina alba de internet din fata mea nestind ce sa scriu, crantanind un chips cu branza, si intrebandu-ma cate lumi mai exista inafara de aceasta, itrebandu-ma ce se alfa in spatele copertinei negre a mortii: poate ca moarte este doar o iluzie, doar un mod de a calatori intre mai multe lumi. Oare exista mai multe universuri? Si daca da, cate? Daca universul este infinit, cum ar fi sa existe o infinitate de infinite? Poate ca acesta chiar este un fapt adevarat… si daca este adevarat, poate acolo chiar exista o lume in care mutantii si demonii traiesc printre oameni, terorizandu-i. Sau poate nu este o alta lume ci doar un alt timp. Un timp mult in viitorul departat, unde un pistolar numit Roland incepu sa urmareasca un vrajitor, zis Omul in Negru, pentru a ajunge la Turn. Turnul ce putea controla timpul. Turnul ce avea puterea ka-ului. Si fugind sa prinda unul dintre cei mai mari vrajitori, nu face altceva decat sa dea peste tradatori si sa tradeze, la randul sau pentru a-si atinge telul. Sentimentele ii pun in pericol misiunea iar umbre din trecut se abat mereu asupra gandurilor lui.

Pot sa spun ca aceasta carte m-a incitat destul de mult. Prezinta foarte bine scurgerea timpului ce ne afecteaza pe noi toti, punand totul intr-o lumina fictionala in care pericolul este peste tot, iar tu insuti prezinti un pericol pentru ceilalti. Suspansul este prezent in carte, caci totusi, pana la urma vorbim aici despre Regele Horrorului, Stephen King, dar nu suspansul a fost cel ce a surprins. M-a impresionat mai mult impletirea dintre vis si realitate, dintre trecut si prezent, dintre amintire si actualitate. A fost astfel de frumos si de cursiv scrisa ca a alunecat prin fata ochilor mei, pagina cu pagina, absorbindu-ma in poveste, pana cand am observat ca pur si simplu s-a terminat. Precum nisipul ce se scurge printr-o clepsidra. Totusi, lumea merge mai departe…

Recomand cartea aceasta. Este o lectura diferita si foarte intriganta, nu neaparat din punct de vedere literar cat din punct de vedere al povestii. Totul se impleteste perfect. Imaginea desertului arid, totusi, nu este o imagine care sa ti se stearga atat de usor din minte dupa citirea acestei carti, asadar nu va imaginati ca este genul de carte (chiar daca este ea subtirica) de citit intr-o simpla dupamiaza.

Happy Birthday to You, Tina

Vi-o mai amintiti pe Tina? Pentru o perioada a fost si ea administratoarea blogului acesta, dar datorita examenelor de clasa a 8-a pe care urma sa le aiba, timpul liber de care dispunea nu o lasa sa se ocupe si de acest blog: lucru de inteles, de altfel.

Ei bine, astazi este ziua ei. Este ziua unui prieten adevarat la care chiar tin si in care am foarte multa incredere. O sustin si o voi sustine intru totul in tot ceea ce face. Si prin aceasta postare, tot ce vreau sa fac este sa ii transmit un calduros si dulce La Multi Ani!

Voi fi mereu alaturi de tine, sa nu uiti asta! Si multi, multi, multi ani inainte sa ai, dar poate nu chiar foarte multi caci nu vreau sa te vad o baba batrana cu pielea scofalcita. Sau nu! Mai bine sa ai caaaaat mai multi ani si foarte foarte foarte multa sanatate! Sa gasesti o licoare a tineretii ce sa te tina vesnic tanara, ca sa iti pot fi prietena in continoare pentru inca un mileniu, sa mai vin la ziua ta pentru inca o mie si una de ori! Esti cea mai tare!

La Multi Ani!!!

 

*ps: EU NU SUNT AROGANTA PENTRU CANTECUL DE LA INCEPUT. NU L-AM PUS CA SA JIGNESC. IL PUN DE FIECARE DATA CAND ESTE ZIUA UNUI PRIETEN.

NICI UN SENTIMENT NU A FOST RANIT IN TIMPUL SCRIERII ACESTUI BLOG.
PACE!